Trecuse mult timp…destul pentru o viaţă de om.
Trecuseră de asemenea multe şcoli pe lângă mine, din care nu ştiu sincer
dacă am rămas cu mare lucru.
Decât cu foarte multe întrebări legate de următorul pas şi iar de următorul-
o goană smintită în vederea viitorului, cum ni se întâmplă celor mai mulţi
dintre noi.
Paleta de oportunităţi se dovedise a fi o cursă contra cronometru, îţi
ofereau totul, dar de fapt nu rămâneai cu nimic.
Loc de muncă?
În ceaţă totală, sigur, doar în România trebuie să „ştii să te descurci”.
O mulţime de cărţi băgate pe gât de sistem, un sistem corupt, vai de mama
lui, manuale zdrenţuite şi scaune în clase pe jumătate rupte, pe care erai
nevoit să stai vreme de 8 ore.
Am ajuns atunci la concluzia că nu ştiu să mă descurc.
Aveam multe oportunităţi, dar numai pe hârtie.
În ziua aia am deschis internetul ( plătit tot de părinţi, că doar de,
săracii, aşa se creşte un sclav modern), moment în care am citit primul articol
de dezvoltare personală, care, recunosc, nu m-a încântat în mod deosebit, dar
mi-a atras atenţia faptul că spunea o poveste :şi întâmplător s-a dovedit a fi
şi povestea mea.
Am început să studiez- o altă clasă întâi, de data asta diferită, o clasă
întâi pentru adulţi.
Am rămas fascinată, am imprimat mai multe citate, iar pe măsură ce citeam,
paleta de oportunităţi a început să fie vastă.
Şi nu atât datorită informaţiilor conţinute de materiale, cât de calitatea
întrebărilor pe care începusem să mi le pun.
Şi nu este vorba de a te schimba peste noapte-nu, nici chiar acum, la mai
bine de doi ani de când studiez dezvoltare, încă nu mi-am clarificat toate
aspectele vieţii ce trebuiesc schimbate, pentru că sunt atât de multe încă.
Însă simplul fapt că-ţi ridici nişte semne de întrebare face cu siguranţă
diferenţa între cine ai fost ieri, cine eşti astăzi şi cine vei fi mâine.
Nimeni nu-ţi va scoate la iveală talentele, pentru că nimeni nu este
interesat ca excelenţa din tine să iasă la iveală.
De fapt, în zilele noastre, excelenţa este o stare aflată în pericol.
Te vor pune în schimb să stai 5 ore în bancă, vorbindu-ţi despre Mihai
Eminescu, fără nici o logică, fără nici un fel de aplicare practică în lumea
reală.
Aşa mi s-a întâmplat şi mie, ca multor altora şi aşa cum li se vor întâmpla
multor generaţii, nu am nici un dubiu.
Hai să-ţi povestesc ce-am făcut eu atunci.
Exemplul de mai sus cu Mihai Eminescu nu este întâmplător, mie nu mi-a
plăcut niciodată Mihai Eminescu, până la urmă este o chestiune de gusturi.
Asta a fost doar o paranteză, nu voi intra în detalii acum.
Ăsta mi-era lanţul, nu puteam face nimic…Eminescu şi iar Eminescu,
săptămâni la rând.
Atunci am ales să mă detaşez de el, de curs şi prima oară când am început
să scriu, m-am raportat la un tablou din sala de clasă.
Să-ţi spun ce-am ales să fac atunci.
Tot ceea ce se întâmplă cu noi nu ţine atât de priorităţi, cât de calitatea
alegerilor pe care le facem.
Mă plictiseam îngrozitor de glasul acela repetitiv, înalt, de nişte
informaţii fade şi fără nici un sens pentru clasa a cincea şi atunci am decis
să răsfoiesc manualul, gândindu-mă că măcar foloseşte la ceva.
Şi a folosit, într-adevăr.
Mi-au căzut ochii pe un cuvânt, cuvânt ce avea să-mi schimbe întreagul curs
al dezvoltării de mai târziu.
Din acel cuvânt am compus o poezie de 8 martie, urma ziua mamei.
De atunci nici o poezie de Eminescu nu mi s-a mai părut fadă şi
plictisitoare, pentru că începusem să scriu propriile poezii şi nu trebuia să
dau vreo explicaţie nimănui, că de, eram şi ceea ce se cheamă “copil cuminte”.
Adevărul despre toate acestea aveam să-l descopăr mult mai târziu şi să
trag o concluzie importantă pe baza lui.
Întregul sistem duce o luptă împotriva ta, împotriva noastră, a tuturor- medicii
sunt împotriva ta, comercianţii duc un război împotriva ta, şcoala duce un
război împotriva ta.
Deşi aici îndrăznesc să spun că nu este vina profesorilor în totalitate.
Cu toţii ştim că profesorii sunt categoria socială cea mai oropsită, cel
puţin la o primă vedere, cu ce drept le cerem noi oamenilor aceştia să vină
zâmbitori la ore, când ei poate că nu şi-au mai luat o haină de cine ştie când,
n-au mai fost într-o vacanţă de cine ştie când şi aşa mai departe.
Şi uite aşa, zi după zi modelul din faţa ta se transformă într-o scorpie,
într-un căpcăun insuportabil, un specimen ceauşist cu un condei în mână care “îţi
pune absenţă”.
Trist- şi trist pentru ei care nu se pot apăra decât apăsând cu pixul
într-un caiet robotizat, de fapt adevărata putere, dacă poate fi numită aşa.
Înţelegi ce vreau să spun…oricine înţelege.
Dincolo de faptul că nimeni nu te poate face să te simţi inferior decât cu
acordul tău, poate că atunci nu înţelegeai, dar acum te rog să faci un
exerciţiu de imaginaţie şi să-ţi închipui cum arată un om speriat…ai prins ce
vreau să zic.
Ştiu că poate o să-mi spui că nu-ţi pasă dar din păcate, nu eşti singurul.
De ce crezi că oamenii care sunt plătiţi pentru a fi acolo PENTRU TINE,
sunt exact cei care-ţi taie aripile subliniindu-ţi, unii dintre ei plini de
cinism şi o uşoară satisfacţie, ceea ce nu poţi să faci ?
Da, pentru că interesul lor este să faci parte din turmă, să crezi că eşti
slab şi să te poată droga zilnic cu “ minunata lume a ştiinţei”.
Dar cine spune că profesorii nu pot fi de mai multe feluri?
Există un profesor perfect, de fiecare dată acolo pentru tine, gratuit.
Şi acela este informarea individuală.
Îmi spunea o prietenă ieri că visul ei este să devină şefă.
Un exemplu elocvent de creştere în societate.
Da, aşa ne învaţă.
Să trăim perpendicular, ca nişte cutii umane, cu zile trase la indigo.
Pe de altă parte, al meu este acela de a face ceva atât de bine, cu atâta
pasiune încât cineva să fie bucuros să mă plătească.
Pentru că eu cred în pasiunea palpabilă, în pasiunea dăruită altora şi în
acelaşi timp, rămânând pentru tine în cantităţi nelimitate.
În momentul în care te trezeşti pentru o slujbă, totul devine rutinar,
greoi şi fad.
Însă în clipa când te trezeşti pentru un vis, totul este minunat, pentru că
din lumea viselor, treci în lumea visului.
Asta este ceea ce eu numesc adevărata satisfacţie.
Astfel că la întrebarea banală „cine eşti tu?”, foarte puţini pot răspunde
„eu sunt ACEST vis al meu”.
Un patron al propriului vis, numai că şcolile închid porţile persoanelor
străine şi din nefericire şi viselor.
Dacă vrei un sfat, pune-ţi visul pe hârtie, ţine-l la cald, îngrijeşte-l .
Căci adevăratul tău nume, adevărata ta identitate este acel vis.
Un singur lucru determină calea către vis-Vocea.
Vocea şi determinarea ta de a-ţi crea propria lume- lumea visului tău.
El este cel care te defineşte de fapt.
Tu ce alegi să urmezi?
O grupare
fadă şi necruţătoare numită SOCIETATE sau propria voce?
