Şcoala te-a minţit!

Scriu...întruna.
Din zorii zilei şi până noaptea târziu.
Terapie, pasiune, durere.
Spaţiul în care nu există "trebuie", nu există "poate".
Iubire, moarte, picături de ploaie, comprimate în cărţi, în carneţele, pe bloguri, hrănesc imaginaţia cu un pix alături, aproape zilnic.
Aşa am întâlnit oameni minunaţi, oameni cu sufletele lor în mâini şi cu sufletele altora.
Nu îi depistezi într-o mulţime, pentru că nu sar în ochi, nu au un scris frumos, mulţi chiar au un scris copilăresc.
Un scriitor e un visător care vede lumea în senzaţii proiectate pe hârtie.
Nu e o meserie de sine stătătoare, ţara asta blamează tot ce e frumos.
Bagă de seamă, şcoala te-a minţit!!
Nu oricine ţine un pix în mână scrie şi nu orice "text realist" exprimă ceva.
Şcoala te vrea în sistem, du-te!
Facultatea te vrea asistent social, capitulează!
Dar hârtia...te vrea aşa cum vrei tu, îndrăzneşte!
"Ce să faci tu mamă, afară din sistem?" Mama te minte!
"Facultatea scoate oameni de succes." Profesorii mint!
"Căsătoreşte-te, fii în rândul lumii, renunţă la visul tău, la numele tău de familie, fii ca noi, aşa e toată lumea." Prietenii te mint!
Dar hârtia, ea nu te minte niciodată, ea te dezbracă, te observă, nu-ţi dă sfaturi, nu te trage de mânecă şi nu te ia la întrebări.
Profesorii nu-ţi şterg lacrimile, scrisul tău, oricât de absurd ar fi, o face.
Iubitul nu e întotdeauna fidel, scrisul este.
Şcoala te-a minţit- visul tău nu are nici o legătură cu ea, ea caută să-l ucidă.
Educaţia minte, comercialul minte, îţi vor imaginaţia pentru a o modela după reguli şi a o plăti după regulile lor.
Profesorul de desen te-a minţit: nu poate să-ţi "educe" mâna talentată, ci doar creierul.
O să-ţi critice linia, pe care imaginaţia ta o vede ca fiind nu o linie, ci artă.
Ai încredere în imaginaţia ta.
Mama te-a minţit!!
Vrea să te vadă într-un birou, pentru confortul ei psihic.
Dacă visul tău de vorbitor în public nu vrea să ai salariu fix, urmează-l.
O să ai cu mult mai mult!

Facultatea m-a minţit!
Nu poate să mă "înveţe" să mă exprim, nu poate să mă "educe" să simt.
Şi te-a minţit şi pe tine.
Ai voie să cazi, aşa înveţi să te ridici.
Ai voie să greşeşti, nu eşti robot.
Ai voie să plângi, aşa devii uman.
Se duce un război împotriva ta:
- medicii te vor bolnav;
- facultatea te vrea în sistem;
- părinţii te vor mediocru;
- şeful te vrea dependent;
- stomatologul vrea să te doară măseaua.
Diploma te-a minţit- o bucată de carton galben cu numele tău pe ea şi numele străin al unei aşa zise viitoare funcţii.
Dar stai- nu te panica, există ceva ce te poate salva, dacă îi permiţi.
Pasiunea ta- ea nu te minte.
Poate că n-o să te îmbogăţească, dar nu te minte.
Şi n-o să te mintă, dacă ai curajul să-i dai undă verde.
Nu te amăgi, nimeni nu "ţine" cu tine, nimeni nu te vrea afară din sistem, nimeni nu vrea să fii fericit.
O să ai mâna goală luni întregi, poate ani, dar n-o să regreţi, niciodată.
O să te plimbi din loc în loc, dar o să vezi toată lumea.
Nu te mai lăsa înşelat, dă-le drumul.
Ia-o de la capăt şi pleacă în călătoria vieţii tale.
Cu pasiune!

Unul din Colectiv, Unul pentru toţi. NU TE LĂSA ÎNŞELAT!

Nu mă aşteptam să mă impresioneze atât de mult drama care a îngropat România sub cadavre, dar a avut un efect cu mult mai puternic.
Nu doar că m-a impresionat, m-a durut drama, mirosul de moarte zilnică ce se aşternuse peste ţara mea, am citit mult şi zilnic despre asta.
Întrebări, durere, discuţii, injurii, disperare, moarte, aşa arăta România în urmă cu fix o lună.
Nu sunt o persoană emotivă, nu mă impresionează orice, şi deşi astfel de trăiri se desfăşoară intrinsec, drama asta m-a mişcat.
După cum era de aşteptat, desigur, biserica ortodoxă română a avut un cuvânt greu de spus, păreri pro şi contra BOR, din popor, săptămâni la rând, învinuiri, ba din cauza slujbei, ba din cauza unei rugăciuni care nu a putut fi spusă de cel ce se autointitulează slujitor al Domnului.
Am citit cu stupoare că nimeni nu amintea de Dumnezeu.
Sau dacă o făceau, o făceau doar ca să-L acuze.
Am avut sentimentul unui proces între divinitate şi umanitate, am avut de asemenea tendinţa unei lupte, şi am constatat că făceam acelaşi lucru ca ei, ca ortodocşii.
Am pus câteva întrebări în stânga şi-n dreapta şi am primit nişte răspunsuri uluitoare, nici măcar unul nu pomenea de Isus.
Am înţeles apoi că Dumnezeu nu se poate opune liberului arbitru, că nu se poate interpune între om şi libertatea lui de alegere
Deşi sunt încă puţin confuză, mărturisesc că, în ceea ce mă priveşte, am devenit dependentă de momentele în care cer ajutor, de momentele în care ştiu la Cine găsesc răspunsul.
În timpurile noastre agitate, când imaginea tuturor lucrurilor este distorsionată, în disperarea, sărăcia şi nesiguranţa tuturor ţărilor, tu ştii exact unde găseşti răspunsul.
Nu trebuie decât să formulezi întrebarea, mie mi se pare astăzi extrem de simplu să fac asta, nu doar simplu, ci şi practic.
Un timp de o calitate specială, investit cu folos, un timp de care ar putea beneficia absolut oricine care şi mulţumeşte.
Este un fel de "secreto a voces" se numeşte în spaniolă, termen care mi s-a părut foarte potrivit aici, adică un secret cunoscut de toţi.
O creaţie criminală în şcoli numită "ora de religie" îşi îndeplineşte cu succes, an de an, scopul mizerabil: îndepărtarea minţilor tinere de la adevăr.
Mai mult, distorsionarea lor şi transformarea unui Caracter iubitor, într-un personaj care trebuie privit cu teamă, cu reţinere, pentru scopul meschin al unor oameni de a mai avea încă un venit.
Acesta este "Colectivul societăţii româneşti" care crede că Dumnezeu funcţionează pe bază de taxe şi impozite, după un orar bisericesc şi doar în zile de sărbătoare.

Nu te panica, încă mai ai o şansă!
Nu mai da nici un ban, Dumnezeu nu are nevoie să te vadă pe tine, copilul Lui, sărac, flămând şi dezbrăcat, pentru a-I da Lui, chipurile, bani.
Gândeşte-te la tatăl tău, s-ar bucura el dacă ai face aşa ceva pentru el, cu preţul sănătăţii tale?
Nu mai posti, să leşini şi să ajungi prin amărâtele de spitale româneşti şi să fii bolnav.
Ar lăuda un tată un asemenea gest?
Cel mai probabil, nu.
Deci să ştii că nici Dumnezeu n-o face.

Nu mai umbla în genunchi pe la nu ştiu ce moaşte , să ştii că Isus vindeca oamenii pentru a-i ridica, nu pentru a-i doborî.
Şi să mai ştii ceva: Arsenie Boca nu era un sfânt, era un om obişnuit, NU TE LĂSA ÎNŞELAT, nu le mai băga bani în buzunar comercianţilor, Dumnezeu nu are nevoie de banii tăi, să te vadă pe tine pupând un geam şi-o poză.
NU TE LĂSA ÎNŞELAT, dacă ai început să mă citeşti şi ai ajuns până aici cu lectura, înseamnă că încă mai ai o şansă.
Dumnezeu nu te pedepseşte, aşa că te rog nu te mai biciui, a făcut-o Altcineva pentru tine.
Te rog, pe tine, cel care citeşti acest articol, indiferent de ce crezi, nu-ţi mai periclita sănătatea plătindu-le unor oameni, "preoţi" numiţi de fişa postului, iar tu să trăieşti cu o amărâtă de pâine pe zi.
Cum ar putea cineva care te iubeşte să te vadă că suferi, şi să se mai şi bucure pentru asta?
Doar un meschin ar putea face aşa ceva, Dumnezeu nu e meschin.
Cum ar putea cineva care te iubeşte să se bucure că tu ai dat ultimii 20 de lei din portofel unei biserici, iar tu suferi până la următorul salariu?
NU TE LĂSA ÎNŞELAT!
Nu pentru El ai făcut-o, ai căzut doar în capcana unui om ce-şi spune preot.
Nu-ţi mai chinui copilul ducându-l la o liturghie din care oricum nu înţelege mare lucru, în cadrul căreia nici nu se aminteşte de Dumnezeu.
NU TE LĂSA ÎNŞELAT!
De câte ori ai o situaţie ce pare a fi fără ieşire, pune-o în Mâna Lui, mulţumeşte-I şi culcă-te liniştit, atât trebuie să faci.
Roagă-te, pentru absolut orice vrei, ţine minte că un om nu poate fi intermediar între tine şi Dumnezeu, pur şi simplu nu poate, e un om ca şi tine, de cele mai multe ori meschin, poate chiar să se bucure de durerea ta, NU TE LĂSA ÎNŞELAT!
Ieşi definitiv din rândurile bieţilor amărâţi care venerează o bucată de lemn, NU AI NEVOIE DE EL " cel ce este atârnat de lemn este blestemat înaintea lui Dumnezeu".
Colectivul BOR este o bombă cu ceas, asemeni tragediei de la Colectiv, de asta şi comparaţia din titlu.
Tu, un om raţional, cel care citeşti asta acum, NU TE LĂSA ÎNŞELAT!

Supraoamenii din oameni obişnuiţi

Îi vezi peste tot, la fiecare colţ de stradă, îţi dar în ochi de la o poştă.

Sunt ei, bărbaţii aroganţi, în jurul cărora, de obicei zăreşti doar nişte biete prostuţe ( în aparenţă, desigur).

Fie că sunt cântăreţi, scriitori sau orice altceva, au o trăsătură comună, care sare-n ochi şi anume DETERMINAREA.

Despre ei vorbim astăzi, despre bărbaţii care mişcă stiloul pe foaia de hârtie, care umplu scaunele teatrelor şi stau la coadă în librării.

Astfel încât, în acest cadru, devine perfect legitim îndemnul "dacă vrei ca o treabă să iasă bine, adresează-te unui om ocupat".

Şi pasionat, aş adăuga eu.Să ne gândim, să medităm o clipă asupra acestor supraoameni care se autointitulează "obişnuiţi".

Mecanismul inversat funcţionează destul de ciudat: nu vom auzi niciodată o astfel de persoană spunând despre ea însăşi ceva de genul "sunt o persoană inteligentă, magnetică, irepetibilă", desigur calităţi duse până la extrem aici, de dragul exemplului.

Aceste calităţi dătătoare de putere le păstrează doar pentru propriile urechi.

De aceea, jumătate dintr-un lucru pe care-l vezi, îl cumperi sau îţi place, să ştii că este dat de ceea ce şi-a spus sieşi persoana în cauză.

Observă vocea vânzătorului, dacă vorbeşte sau nu cu entuziasm despre lucrul pe care ţi-l recomandă, pentru că cel mai probabil lucrul respectiv este făcut chiar de mâna lui.

Să săpăm acum şi mai adânc în intimitatea unei persoane magnetice.

Un om obişnuit, cu preocupări obişnuite nu te poate face decât să gândeşti obişnuit, să trăieşti obişnuit, iar apoi să evoluezi până la nivelul mediocrităţii.

Dar ei, scriitorii, compozitorii, dansatorii sunt cu totul altfel de persoane.

Vibrează, vibrează oriunde- pe scenă, pe hârtie, la instrumente, pur şi simplu vibrează.

Nu, nu pot să fie nicidecum persoane obişnuite, cum se autointitulează, în aparenţă sunt doar persoane, în esenţă sunt supraoameni, chiar dacă merg tot pe două picioare.

De aceea nu putem fi aruncaţi în rutină.

Găseşti un astfel de om extrem de rar, reprezintă o minoritate covârşitoare, despre aceleaşi lucruri de doi lei, pe care alţii le fac şi le vând cu doi lei, ei pun mână de la mână, suflet de la suflet şi creier de la creier şi îi cresc valoarea.

Pentru că un om obişnuit a concluzionat în opera sa finită următorul lucru: "Atunci când voi fi mare, voi salva multe vieţi.

- Ce vrei să te faci, pompier?

- Nu.

- Doctor?

- Nu.

- Atunci ce?

- Scriitor.", pe mine, om pasionat, mă determină să plătesc 15 lei pe respectiva bucată de lemn.

Supraoamenii din oamenii obişnuiţi sunt o nestemată, ei văd oportunităţile, şansele din lucrurile obişnuite dintr-o cu totul altă lumină.

Ei scriu pentru a-i vindeca pe ceilalţi, pentru a se vindeca pe sine, pentru a-şi vedea gândurile exprimate pe hârtie.

Îi vezi în fiecare zi, le citeşti câte un articol menit să scoată tot ce e mai bun din tine, în special ei, scriitorii.

Opreşte-te, citeşte-i, ascultă ce au de spus, nu te împiedica de prima impresie, dă o şansă cuvintelor lor şi a ceea ce au de spus.

În spatele fiecărui "supraom", se află o viziune, o emoţie şi o dorinţă de a încerca, odată şi încă odată, de a face imposibilul, posibil.

Fii şi tu un supraom, nu te limita.

Te rog, nu te limita, la nimic, pentru nimic!