Portretul profesorului ideal
“Dar sunt nişte lucruri aşa de neînsemnate când le pui faţă în faţă
cu învăţătura cealaltă, pe care ne-o da Domnu” - “Domnul Trandafir”, Mihail Sadoveanu.
Într-o lume în
care calitatea valorilor începe să scadă din ce în ce mai mult, a fi profesor
este catalogat superficial de tot mai mulţi indivizi, din cauza contradicţiilor
între ceea ce li se inculcă în mediul şcolar(academic) şi de ceea ce se lovesc la tot
pasul.
În primul
rând, profesorii din ziua de astăzi, spre deosebire de cei de odinioară, nu mai
caută să-şi apropie elevii, conducând astfel împreună cu aceştia activitatea de
învăţare, ci transformă actul de predare-învăţare într-un raport de forţă,
într-o exercitare a puterii.
În al doilea
rând şi poate cel mai important este faptul că mulţi profesori încă nu au
abilitatea de a trata individual fiecare elev în parte, în funcţie de
caracteristicile personale.
Cu alte
cuvinte, încerc să surprind problema din perspectiva faptului că deşi toţi
elevii sunt egali în mediul şcolar,ei dispun totuşi de particularităţi diferite
ce trebuie descoperite şi valorificare corect de către profesor.
Altfel spus,
faptul că se află la catedră nu ar trebui să determine un profesor să-şi modifice
caracteristicile personale, ci mai degrabă să le îmbine armonios cu
competenţele pedagogice, creând astfel o imagine plăcută în ochii elevilor.
În opinia mea,
cel mai important caştig al unui profesor, în afară de acela de a modela
comportamente pentru o societate cât mai prosperă, este de a rămâne prietenul
studenţilor/elevilor
săi, chiar şi atunci când aceştia ies din mediul şcolar.
Dincolo de
faptul că nu există un prototip al profesorului ideal, întrucât elevii sunt
diferiţi şi ochii fiecăruia îl percep diferit, există însă o calitate universal
valabilă pe care ar trebui să o întrunească majoritatea cadrelor didactice,
aceea de a şti cum să empatizeze cu elevul pentru a surprinde potenţialul
acestuia şi nu lacunele pe care acesta le are.
Cu toate
acestea însă, pe măsură ce descoperim ce înseamnă a fi cadru didactic, realizăm
că profesorul ideal este în realitate doar o iluzie.Şi spun aceasta pentru că
de-a lungul experienţei mele ca elev şi mai apoi ca student mi-am putut forma o
oarecare idee în legătură cu acest aspect.
Astfel am ajuns
la concluzia că a te putea numi „profesorul ideal” nu este un dat de la natură,
dar că se poate ajunge la un anumit echilibru, la o condiţie optimă care să
poată mulţumi ambele părţi(profesorul şi elevul) dacă aceştia colaborează în vederea atingerii
acestui scop.
Personal, mi-am elaborat mental o schiţă a
profesorului perfect, ruptă din caracteristicile mai multor profesori care m-au
ghidat de-a lungul timpului şi am ajuns la concluzia că fiecare a avut acel
ceva special care m-a transformat în ceea ce sunt azi(caracteristicile,
temperamentul fiecăruia a pus câte ceva în tot ceea ce reprezint
eu azi).
În concluzie,
profesorul ideal este acela care înţelege că cea mai importantă materie predată
studenţilor(elevilor) nu se află
în materialele didactice!
