Dos pasos hasta llegar a ti

Te busco en mi vacio
Existes en mi espacio
Andas por mi mundo
Como pajaro sin lazos
Con la fuerza del deseo
Te acercas paso a paso
Es no huir del sufrimiento
Ni de todo lo escaso

Me asusto de repente
Doy un medio paso atras
En tu cara puedo ver
El gusto que es tener
Alma compatible- libre
En anhelo, es misterio

Son dos pasos hacia ti
Alborotas todo en mi
Eres tu, o mi reflejo?
Soy la misma o me cambiaste...
Me desvanezco un instante

Te puse mil apodos
Busque tu foto en todos
La lluvia de mi cara
Te vio de todos modos
Eres mi otra parte oculta
Sensibilidad y fuerza

El encanto de tu ser
Es el que me hace ver
Que antes de ti era ESTRELLA
Desde que estas aqui,
Me converti en TODO
Eres un toque inalcanzable
Te volviste indispensable.

Me perdi en el camino
O espero que me encuentres?
Muestrate tal cual tu eres
Eres fuego y eres hielo
Eres mi mayor deseo.

En el camino me encuentro
Te adivino en mis defectos
Eres tu, esencia pura...
Entre un instante y otro
Se me secan las palabras

Me derrito en el viento
Tenerte aqui, es otro sueno

Me desnudan tus deseos
Estoy vacia ante mi
Por cuanto tiempo estare asi?

Hasta que mis ultimos dos pasos
Llegaran a ti...

Muda eternidad

Cuando fue que me entere
Que te fuiste e intente
Recobrar mi identidad
Me acariciaban sombras dulces
El laberinto de mi ser
Era quien no podia ver
Que me apagaba dia a dia
Testigo- la melancolia

Anhelo hoy con un parpado
Que se derrita en un abrazo
De ti, solo ha quedado un cuadro
Hasta ayer divinizado
Cada parte de mi ser
Se alborota sin querer

Se han roto las promesas
Quedando del sufrimiento presas

Intento hallar una razon
Para quebrar mi error
Nos perdimos un momento
En un eje contra el viento

Muda eternidad, profunda
Tienes matices de luna
Me asusta tanta paz
Muda eternidad, capaz
Y un dia desapareceras...

Derritiendo el aire

Silencio total
Labios que saben a adornal
Palabras que no se pueden pronunciar
Pero estallan el aire cuando se dejan mirar

El cielo sigue encapotado
El mismo rumbo hecho ciclo
En lo dificil de un inicio
Cuando el alma da permiso
A restregar todo tu ser
En el tapete del saber.

Fluir por todo, observar
Y diletante intentar
Subir lo mas alto en tu ser
Por no dejarte disuader
De cada lluvioso atardecer.

E intentarte responder
Al multiple "porque" que habita en ti
Derritiendo el aire en busca de tu esencia
Topandote de par en par
Con un testigo presencial

Derritiendo el aire- por tan solo una mirada
De esas que se quedan para siempre tatuadas en el alma
Lo reconoces enseguida- es el que le ha dado color a tu vida
Si estuviera a tu alcance, callarias cada instante
Para poder resplandecer todo el encanto de su ser
Pero el polvo del silencio lo deja todo hecho trizas

Bajo el duro hielo
Los sentimientos amortiguan
Y en el alcance del saber
Un alma quiere responder
Pero le gana la batalla
Una mirada apagante
Que licia el intento
De cualquier acercamiento
Que no se dio en su momento!

Lacrimi de cleştar

O iubea din cale-afară

Nu mai ştia altceva

Se trezea la miezul nopţii

Se mai uita la Samira

Îi sorbea orice clipire

Dintre amor şi trezire

Ochii-şi odihnea în ea

Nu mai ştia altceva.

O iubeşte chiar şi-acum

Când iubirea lor e scrum

Casa-i vorbeşte de ea

Perna şopteşte şi ea

Totu-n jurul lui o vrea

Tăcerea e un fel de-a spune

Mă prăbuşesc, unde-am greşit?

Sau când te-ai dezlipit de mine?

Te vreau în toate zilele egal

Chiar dacă eşti a lui plenar.

Nu mai e loc pentru iubire

Şi ochii ei cer despărţire

Nu se mai vede doar prin ea

Raţiunea-i spune “Valentina”

Dar sufletul ştie ce vrea

Îi e dator c-un singur nume

Bogdan încearcă să se-adune

Chiar şi acum, după atâta timp

Orgoliul e-n genunchi, răpind

Un raţionament corect

Un act văzut ca indecent.

-        Mă prăbuşesc şi eu la fel

-        De unde era să ştiu

-        Că-i doar capcană,

-        N-rest pustiu?

-        Mă doare corpul, fără voia mea

-        În locurile în care ai intrat cel mai adânc în mine

-        Oare să-nsemne asta veşnicie

-        Asta să-nsemne “a rata”?

Gândea Alina-nsingurată

Suflând peste iubirea moartă

Noapte de noapte-ncercănată.

-        Ce s-a-ntâmplat cu noi? Întreabă noaptea

-        Samira plânge după tata

-        Sufletu-i strâns ce caută răspuns

-        Dar totuşi, dincolo de uşă

-        Speranţa vine pe culoar

-        Pentru-acest “iartă-mă” amar

-        Să şteargă lacrimi de cleştar.

-        Să iert nu pot, dar te iubesc

-        Promit să mă port onest

-        Vreau rutina înapoi, plus zecile de scrisori

-        Vreau să se curme tăcerea

-        Să nu mai doară adierea

-        Te vreau cu totul înapoi

-        Cu cicăleli, greşeli, noroi.

-        Numai iubirea şi doar ea

-        M-a readus în viaţa ta

-        Căci te iubesc spre infinit

-        Vom reaprinde scânteia

-        Ignorând complet ideea

-        Despărţirii iminente

-        Iubirea are talente

-        Cu mult mai interesante.

-        Te vreau cu totul înapoi

-        Reconstruim iubirea-n doi

-        Golurile s-au umplut

-        Acum e rost de început

-        În tăcerea argintie

-        Pe care doar iubirea-o scrie!

Pentru BOR

Alo, domnule Poale-n cap.

Da, tu, Prefericitu neamului într-o ţară sângerândă, mustind a moarte.

Îţi scriu eu, o studentă dintre atâţia alţii în ţara asta, care a trebuit să plece din oraşul natal, pentru o viaţă mai bună în altul, chipurile.

Am lăsat în urmă părinţi, fraţi, prieteni şi-am plecat, Preafericite, într-un alt oraş cu mai multe posibilităţi, chipurile.

Îţi scriu eu, o tânără pasionată de scris, pasionată de frumos, care se îngrozeşte de nesimţirea şi de cinismul tău.

Hai, ajută-mă…servitor al Domnului, ajut-o pe mama care închide uşa printre lacrimi când trebuie iar să plec în altă parte, ajută-l pe tata care se împrumută în bănci, fă MĂCAR o rugăciune pentru noi, nesimţitule.

Ajută-mă pe mine, studentă la Publicitate, care aude în fiecare zi, “nu prea ai ce să faci cu visul tău în România”.

Dar tu Prefericite, tu ce vis ai?

Sigur în afară de construirea catedralei neamului şi de nesimţirea-ţi caracteristică.

Să ştii că eu am unul, de fiecare dată când ajung la casa de marcat în supermarketuri, îmi spun “visul MEU va trece în curând de casa de marcat”.

Dar sigur, visul meu şi al altor “satanişti” din amărâta asta de ţară, nu e demn de feţele domniilor voastre.

Pentru că din mâna mea prefericite, n-o să vezi NICIODATĂ un chior.

Nu mă interesează demagogia ta, teologia ta şi toate coroanele tale de aur.

Pentru că atât tu, cât şi eu ştim că tu nu ai nici o legătură cu Dumnezeu, decât în fluturaşul de salariu, acolo poate da.

Tu mă ăsta cu casca de aur, demagogul neamului, cu o răutate în privire cum n-am mai văzut decât poate la romanii care l-au răstignit pe Isus, ieşi dracului din biserica ta şi fii OM, şi abia apoi vedem dacă te cataloghezi şi la rangul de popă.

Ai înţeles popălăule lingău de aur de ce niciodată n-o să fac sluş în faţa bisericii tale pure şi imaculate?

Sictir de-aici.

Pentru că în termen strict omeneşti, ai călca în picioare pe ORICINE nu face sluş în faţa preasfinţiei tale.

Pentru că la noi pe stradă domnule poale-n brâu, se zbate o familie în sărăcie LUCIE.

Pentru că mă doare sufletul, mi-a murit un prieten în incendiul de la Colectiv, aşa ca notă informativă pentru preasfinţia ta, prea ocupată să cerşească, doar intrăm în nu ştiu care post….

“Ce treabă are biserica?”

Păi îţi spun eu ce treabă are biserica dacă la teologie nu te-au învăţat.

Biserica se presupune….c-ar trebui să fie dreaptă…nu ştiu cum îţi sună cuvântul, poate o să-ţi treacă pe lângă urechile alea lungi…dreaptă.

Şi tu ce faci domnule poale-n brâu?

Politică în biserică….desfrâu, în biserică…

Ruşine să-ţi fie domnule poale-n brâu.

Dumnezeu pe care îl tot pronunţi dumneata, vrea ca tu să fii om şi abia apoi Patriarh sau ce-oi mai fi dumneata.

Pentru asta, eu, R. o iniţială din această ţară amărâtă, voi striga din toţi rărunchii mei, JOS BOR.

Indiferent cine mă va face nebună, necredincioasă sau în alte forme.

Mi-e egal, mă mulţumesc doar că nu sunt super spălată pe creier, ca marea, marea majoritate din ţara asta.

Hai mă, cu toată forţa şi revolta mea de scriitoare,

 MARŞ BOR!