Nişte om

Când oare Doamne-om învăţa

Şi azi şi mâine să Te vrem

Să facem praf alegerea

Şi să nu trecem peste semn.

Şi când poetul iar greşeşte

O strofă, un vers din rima Ta

Îi readuce frânt, iertarea

Eu vin şi azi, mâine Te sun

Când iar şi iar probleme-adun

Să nu pleci, Doamne

Iar Te sun!

Un adio şi-un prezervativ

Te-am văzut acolo…aşteptând acelaşi curs ca mine, plictisit, oripilat, ca-n facultate.

S-au trezit în mine toate prostiile alea pe care le citeam pe bloguri, ştii tu “ce fac femeile când nu le văd bărbaţii”.

Femeia de succes a tras cortina, s-a dat la o parte şi s-a dezbrăcat de pantaloni pentru o rochie.

Bărbatul de succes, mă gândeam, răspunsul la întrebările repetitive “cum arată bărbatul de succes?”

Teoretic aşa…dar mai târziu, furată de valul peisajului, setea de succes şi-a domolit vocea, femeia şi bărbatul care stăteau faţă în faţă au renunţat la mape şi termene-limită şi şi-au dăruit reciproc din timpul lor mult prea scurt.

Inima s-a deschis şi rochia- calea tuturor posibilităţilor şi cheia deschiderii oricăror uşi încă se afla în expectativă.

Femeie….eşti proastă, acum nu mai eşti la birou şi fata fragilă din interiorul tău vrea să-şi intre-n drepturile legale de vulnerabilitate.

Femeie…vrei să te sărute, strigă biata de ea din tine.

Las-o să trăiască şi în rochie, aşa cum trăieşte în pantaloni.

După două trei replici de bun simţ femeia din mine striga şi compara: e aşa cum l-ai visat, de mică, doar că na, se uită-n decolteul tău că e bărbat…ce să facă şi el, tu caută acolo mai departe, doar ştii teoria, doamnă în societate şi curvă în pat.

Masculinitatea lui strigă prin toţi porii: hai în pat, îl vezi, îl simţi, chimia între voi pare să fie perfectă.

Ştii teoria, nu vorbeşti despre aia, aia, cealaltă, doar de-aia ai făcut şcoala vieţii în paralel cu studiile.

O femeie trebuie să scoată tot ce e mai bun dintr-un bărbat ştii tu, din studii, de la mama, din experienţă, dar în acelaşi timp vezi cum şi el scoate la suprafaţă femeia din tine.

Cum?

Ascultându-l.

Iar tu continui să te uiţi în ochii lui şi el în decolteul tău, cele două bobiţe căprui coborând puţin mai jos spre pantaloni.

Şi cu cât îţi spune mai multe, cu atât vrei să-l cunoşti mai bine.

Şi cu cât îţi mişti buzele mai delicat, cu atât mai mult vrea să te bage-n pat mai repede.

Dar sigur, treci peste şi devii vulnerabilă pentru un sărut sub clar de lună.

“Mai stai” îţi şopteşte conform cadrului în care vă găsiţi.

Femeia de succes din tine însă o sabotează pe biata prostuţă romantică, “mâine ai treabă de făcut, oameni de întâlnit deci hai dă-i drumul spre casă”.

Îţi cad toate teoriile în cap când sugerează că animalul din el are nevoie de dominatoarea din tine, adică de corpul tău.

Păi cum?

Aşa repede?

Unde e bărbatul de succes de acum două ore?

“Dacă vrei, am şi prezervativ”, pare să spună dintr-o furtună de priviri printre care animalul făcea eforturi supraomeneşti să iasă la suprafaţă.

E cazul ca femeia de succes din tine să-şi intre-n drepturi.

Păi cum domnule, adică după ce mapa mea s-a închis şi sufletul meu s-a deschis, TU eşti la fel de mic ca ei, ca toţi ceilalţi?

Femeia vulnerabilă, fragilă, delicată, aşa cum o ştii tu a murit…şi să ştii că ar fi vrut să fie a ta, să-i protejezi fragilitatea, ai ucis-o tu, şi alţii ca tine care voiau bucata aia de carne din ea, ochii ăia frumoşi, dar nu ca să-i sărute, ci ca să-i folosească.

Se ridică în cârje, intră la terapia intensivă din sufletul ei, iar businees woman e datoare să preia controlul situaţiei.

Vă rog să părăsiţi acest birou, afacerea cade.

Un adio şi-un prezervativ…

De ce m-ai înşelat? La masculin.

Poate o să ţi se pară un articol ca oricare altul, scris de o muiere nebună, în prag de menopauză, sau poate îi vei da totuşi o şansă şi îţi vei irosi 10 minute din timpul tău preţios de macho ocupat, ca să înţelegi cam cum stă treaba.
Pare un clişeu zilnic, ne bombardează din toate părţile, de când ne trezim şi până mergem la culcare.
Bun, ştii tu sigur, cu ochii închişi că e o curvă, nu vrei să mai auzi nimic, te-a înşelat, pe tine, un tip dedicat, cu o profesie demnă de invidiat şi un CV de n-a văzut Parisul, homme fatale, care...
Vai, câte ştii...despre femei, evident, nici una nu-ţi rezistă...şi dacă se întâmplă cumva s-o facă "e proastă, nu ştie ce pierde", presupunând că asta nu interferează foarte mult cu atitudinea şi mentalitatea unui gentleman, care "o iubea foarte mult, şi de mult ce o iubea o sufoca zilnic cu aceleaşi atenţii ostile şi desuete", în timp ce tremurau pantalonii pe el ca ea să nu plece.
De ce oare?
Iar dacă se întâmplă să uiţi să-i spui că e frumoasă, în verbal, non-verbal şi paraverbal, iei un buchet de flori, ar trebui să se rezolve, oricum n-a fost mare lucru, iubito dramatizezi prea mult
Stop, opreşte-te...
Ţi-a spus că NU-I plac florile, că le detestă, aproape face alergie la flori, dar erai mult prea ocupat ca să mai şi asculţi.
Hai să-ţi spun ceva, un "secret al femeilor": Ce îţi distrage atenţia, îţi distruge intenţia.
Sigur ai înţeles, la câte lucruri înţelegi zilnic şi la câte rezolvi....
Mai ai puţin şi începi să mă înjuri, aşa-i?
Vorbesc prea mult, tu vrei să ştii doar DE CE, atât şi nimic mai mult...şi tocmai cu ĂLA, care n-are foarte multe nici în creier, nici în pantaloni, nu-ţi ajunge nici la degetul mic, nu prea dai doi bani pe el când îl pui pe lângă tine.
TU o cunoşti şi în pat, şi când e sensibilă, bine, mult prea sensibilă, mai mult dramatizează, şi ea tocmai cu ĂLA.
Iată de ce, dragul meu, pentru că-ţi dai cu teoria în cap, pentru că el, un bărbat inferior ţie...măcar acum depăşeşte gradele şi diplomele şi ascultă, e spre binele tău, a ASCULTAT-O.
De-aia, tocmai ĂLA pe care nu dai doi bani, chipul străin, şi-a dat jos masca de nătărău şi servieta poate mai uşoară ca a ta, "nu-l duce pe-ăla capu' să ţină atâtea în servietă, nu prea e ordonat şi nici n-ar avea ce", şi-a rupt din timpul lui, pe care nu dai nici trei lei şi a ascultat-o, fără întreruperi, fără exagerări, fără să se uite pe fereastră şi fără "astea sunt prostii".
Spune, cine mai e curva acum?
Fă-mi o favoare şi dă-te rogu-te de lângă oglindă...
Parcă ţi s-a cam şifonat cravata ai băţoasă aşa un pic, nu?
Cred că ai omis faptul că ai DOUĂ LOCURI DE MUNCĂ, unul din care câştigi bani, celălalt din care câştigi...ce şi cât negociezi.
Deci tu ce-ai negociat?
Ascult...NIMIC, NIMIC n-ai negociat.
Ah, orgoliul, uitasem, fragilul de el...
Cu siguranţă sunt în zilele alea ale lunii în care nu-mi intră nimic în graţii...
Nu caut să te cobor cu nimic de pe scena indestructibilă pe care ţi-ai creat-o, doar îţi explicam De ce-ul.
EL a stiu să fi simplu, suficient de simplu cât să înţeleg că EU îi sunt suficientă, suficient de importantă încât merit să mă asculte, merit toată atenţia lui, şi nu, nu am ajuns până acolo unde te gândeşti...doar pe covor, sau poate pe un scaun, mai contează acum?
Ascult-o şi nicicând nu va pleca.
Dar nu uita...Nicicând nu va fi a ta
Dacă scrii NICI CÂND aşa.
Meditaţie plăcută! :)

O femeie

Nu pentru sfârşitul zilei de astăzi şi nici pentru începutul celei de mâine.
Nici pentru frazele corect alese şi reciclabile, ci mai mult pentru ceea ce ai vrea să vezi- o femeie.
Nu ştii cine sunt, cel mai probabil n-o să ştii niciodată, dar, doar din cauza asta, nu înseamnă că nu trebuie să-ţi spun că sunt mai mult decât atât.
Eu nu văd în lacrimi o terapie şi în tocuri un triumf, poţi să mă vezi oricând schimbând o butelie, păşind languros pe stradă sau toate celelalte pe care le mai ştii tu despre femei.
Nu sunt femeie doar atunci când îmi convine, pentru ca în restul timpul să nu-mi mai asum în mod voit acest rol.
Sunt aceeaşi când treci pe lângă mine, aceeaşi când trupul îmi cere o schimbare, aceeaşi când trebuie să-mi exercit şi stăpânesc simultan ambiţiile.
Eu nu aştept...absolut nimic din clişeele clasice.
Nu aştept să-mi deschizi uşa, să mă suni regulat, pentru că e foarte uşor să emiţi pretenţii din partea celorlalţi...eu am pretenţii numai din partea mea.
Pentru majoritatea femeilor sunt o egoistă, ştii de ce?
Pentru că îndrăznesc să-mi ofer ceea ce am nevoie, fără să cer ca un animăluţ speriat să mi se îndeplinească toate aceste nevoi.
Dacă ai nevoie de mine sunt aici...dar nu pentru totdeauna.
Preţuieşte-mi timpul şi te voi respecta, bate-ţi joc de timpul meu, pe care încerc să-l investesc în noi, dar să nu te întrebi de ce nu-ţi mai răspund la telefon.
Nu-mi place să mă trădez şi sunt loială până la Dumnezeu lucrurilor în care cred.
Trebuie să ştii că sunt finuţă...în felul meu şi potrivit circumstanţelor din viaţa mea, nu altfel.
Garderoba mea nu conţine numai pantaloni, iar agenda telefonului meu nu numai bărbaţi.
Nu sunt iertată pentru faptul că îmi aduc aminte că sunt femeie zi de zi, nu doar la nunţi sau botezuri.
Ştiu să mă port ca o mamă cu animăluţele, ca un bărbat atunci când trebuie să pun piciorul în prag şi ca o prietenă raportându-mă la nevoile altei prietene.
Să nu mă tratezi însă ca pe mama ta, pentru că nu sunt şi nici nu intenţionez să fiu şi nici ca pe prietenii tăi de pahar- mai bine mai uită-te odată cine sunt, sau cine ai vrut tu să fiu.
N-o să auzi de la mine "cât de puternică sunt în timp ce lacrimile ar vrea să-mi curgă şiroaie pe obraji" şi nici cât de "matură, stabilă emoţional şi independentă financiar sunt."
Tu nu ai de ce să ştii toate astea...
Când voi simţi că nu mai am ce să-ţi spun, cel mai probabil voi începe să te mângâi pe cap.
Dacă simţi că ai vrea să mergi până la KFC, te încurcă şi nu ştii cum să-mi spui, poţi să stai liniştit, am simţit, n-o să te las să mori de foame şi să-ţi cheltuieşti banii aiurea.
Dacă îţi spun că vreau să fim egali, nu o fac pentru a-ţi submina funcţia sau importanţa, ci pentru că vreau să fim pur şi simplu pe aceeaşi lungime de undă din punct de vedere emoţional.
Nu am pretenţii stupide de la tine, ci din contră, prefer să stăm sub un salcâm pe timp de ploaie, citind o carte bună.
Prefer să sting lumina şi să las ploaia să-şi etaleze vocea la lumina unei lumânări.
Şi în acest secol al multitask-ingului, al "cum să-ului", îmi place din ce în ce mai mult să găsesc soluţii şi să scriu de mână, cu creierul într-una şi cu stiloul în cealaltă.
Un stilou de aur în mâna unei femei e cel mai elegant lucru al modernităţii. după părerea mea.
Îmi place să ascult ploaia, în timp ce mă cuibăresc într-un halat pufos cu o carte în mână.
Îmi place când mă priveşti puţin încurcat, suficient pentru ca agitaţia mea lăuntrică să ia avânt.
Nu sunt adepta saloanelor de înfrumuseţare şi nu am rămas împotmolită într-un clişeu desuet, pot să schimb oricând tocurile cu nişte adidaşi, dacă ai nevoie de ajutor.
Dar nici nu te aştepta să sar entuziasmată de pe canapea de fiecare dată când mă suni, nu o să te bombardez cu mesaje şi nu o să te întreb dacă ai mâncat de prânz- nu sunt maică-ta.
Trebuie să ştii din capul locului că NU ÎMI PLAC FLORILE, mai bine scrie-mi un bileţel, ceva original, decât să dai banii aiurea, mai bine uită-te te rog în ochii mei şi gâdilă-mă în palmă.
Sună mult mai ieftin şi deloc foarte sofisticat, nu-i aşa?
Mă afund cu capul în pernă din cauza unui pătrăţel de ciocolată mâncat la prânz şi toată luna ocolesc cofetăriile din centru, deci te rog frumos NU îmi mai adu bomboane de ciocolată.
Mă simt încurcată atunci când taci- şi "vorbesc prea mult", doar ca să nu te fac să te simţi prost.
Dacă nu te sun, este pentru că ştiu că ai nevoie de spaţiu şi dacă trec prea repede pe lângă tine, este pentru ca tu să te întorci şi să-mi spui "opreşte-te".
La final, la sfârşitul oricărei zile şi al oricărei acţiuni duse până la capăt sunt tot eu...şi nu sunt, pentru că astăzi am fost un alt exemplu din cea mai bună variantă a mea, inclusă în "secretele femeilor", pe care le cauţi adesea, sperând că Google va dezvălui misterul.
E mult prea complicat şi pentru Google, pentru că el nu cunoaşte de fapt femeia.

Semnat,
         O femeie.