miercuri, 22 iulie 2015

Răsar şi-apun




Seara curge în franjuri pe parchet
Ultimele raze ale soarelui îmi amintesc că a mai trecut o zi
Fără tine, fără mirosul tău
O distanţă crescândă între noi
Ce caută să umple golul
Raportându-se la doi

Umbre delicioase pe asfalt
Tăcute, singurele care nu se mai prefac
Dragoste morfinică în aşteptarea dozei
Fâşii din noi aşteaptă să capete culoare
Să fie dezbrăcate, emoţia dintr-o floare

Curgem prin întuneric ca două sonde amorfe
În părţi diferite ale cerului
Aici şi acolo, febra depărtării
Isteria tăcerii în noaptea liniştită

Patul a luat forma corpului tău
Şi a trebuit să-mi schimb şi eu poziţia corpului
Cel puţin ca să nu te simţi stingher
Prin lipsa de aici

Nu-i aşa că te zvârcoleşti puţin după 00 noaptea
La auzul paşilor mei prin mintea ta?
Calc delicat, să nu te trezesc din somn
Mi-e dor de sărutul tău din vis, căruia intenţionat i-am dat aromă de pastel
Mă bag în pat să-mi continui somnu-n el
Puţin după miezul nopţii devine valid termenul “noi”
Departe de culori, de soare şi de nori

Pe pernă, la fel de real ca ziua
Mă ghemuiesc la pieptul tău
Atât- şi stau şi aştept formarea unui alt apus
Sub un alt cer, umplut de noi doi din părţi opuse ale lumii
Aş zâmbi puţin dar ticăitul singurătăţii nu mă lasă

Unde eşti?
Unde-ai fost ieri?
Unde eşti mâine?
Când prin corpul meu umbli nestingherit?
E zi de curăţenie-n suflet
Am pus puţin detergent pe senzaţia aievea că eşti aici
Pleoapele grele au început să strângă povestea şi să se pregătească de culcare

Am oprit robinetul, ca să nu mai curgi
Eşti obosit şi tu… hai du-te să te culci
Suspine ce apasă pe sunetele lungi
Nu-ţi mai pot zări chipul decât pe un perete… în dungi

Să spunem noapte bună dragostei
Şi să lăsăm geamul deschis în caz că vrea să plece
Deşi tot ce vor buzele mele este să adulmece, să-ţi adulmece tăcerea
Uscată, decolorată de cuvânt
De şoapta care nu mai ia avânt
Să lăsăm dragostea să se aerisească
Să tragem draperiile peste ultima ei secundă de căldură

Miraj amar
Când nu răsari şi nu apui aici, ci acolo
E noapte peste mine
Singura pe care-o mai suport
De când, fără dragostea ta, m-am transformat într-un robot
Răsar şi-apun veşnic în acelaşi loc

                           Răsar şi-apun…

joi, 2 iulie 2015

Pângărit



E esenţă de vers alb peste clipele ce tac
Un ceas oprit peste orele ce tot prefac
Una sau alta- explicaţii-n care se complac
Fir cu fir priviri ce se desfac

Azi e senin şi pustiu
Peste intenţia fără glas
Care secunda consuma
Sărut pe buze- vocea ta
Aerul ce dintre noi
Se risipea şi îneca
Orice contact- devenea înnăbuşit şi suprimat

Descrescendo, ceaţă, ameţeală
Într-un pahar de vin de-amară amorţeală
Când noaptea e la jumătate
Gândul şopteşte firav, patetic- poate

Poţi să minţi ziua şi persoana
Să te prefaci în anodin
Când singură, identitatea
Zbiară muteşte că greşim

Când se adună praf pe buze
Întâmpinând emoţii surde
Stai în fotoliu, te scufunzi
În fuga clipelor de-atunci
Între noi a intrat clipa
Aducând cu ea risipa

Clipe de adio-n glas
Descompunând ce ne-a rămas!

miercuri, 1 iulie 2015

Plouă cu vers şi cu nimic



Stau în pat
Plouă cu negru peste noi
Aş vrea să fac curat în mine
S-am loc şi de poveşti străine

Ieri, a devenit “atunci”
Iar noi
O amintire cu substrat
Peste care azi e praf
N-am mai scris de două nopţi
Perna nu ştie a spune
Poveşti din care să scoţi
Un fundal frumos de vers

Îmi vine să mă cuprind în braţe
Pe mine- cea de ieri
Ţintuită la perete
De mult prea multe păreri
Să-mi dau un sfat
Azi cu substrat
Să pătrund gândurile de ieri
Când nu înţelegeam ce-mi ceri
Iar tu sorbeai doar “da-ul” ei

Caietul nu face diferenţa
Dar resimte-acut latenţa
Cu-aceeaşi ochi astăzi şi ieri
Dar nu cu-aceeaşi măiestrie
Am venit să fac curat
Sentimentului frustrat

Plouă cu vers
Aş vrea să ştii
Nu scriu degeaba poezii
În format pătrat pe masă
Păstrează o iubire ştearsă

De azi încolo, tot aşa
Te va păstra în versuri rima
Închid ideea rotund
Să nu mai vorbesc prea mult
În cartea de poezii
Stă dovadă amintirea
C-am ratat urât iubirea!