Şcoala te-a minţit!

Scriu...întruna.
Din zorii zilei şi până noaptea târziu.
Terapie, pasiune, durere.
Spaţiul în care nu există "trebuie", nu există "poate".
Iubire, moarte, picături de ploaie, comprimate în cărţi, în carneţele, pe bloguri, hrănesc imaginaţia cu un pix alături, aproape zilnic.
Aşa am întâlnit oameni minunaţi, oameni cu sufletele lor în mâini şi cu sufletele altora.
Nu îi depistezi într-o mulţime, pentru că nu sar în ochi, nu au un scris frumos, mulţi chiar au un scris copilăresc.
Un scriitor e un visător care vede lumea în senzaţii proiectate pe hârtie.
Nu e o meserie de sine stătătoare, ţara asta blamează tot ce e frumos.
Bagă de seamă, şcoala te-a minţit!!
Nu oricine ţine un pix în mână scrie şi nu orice "text realist" exprimă ceva.
Şcoala te vrea în sistem, du-te!
Facultatea te vrea asistent social, capitulează!
Dar hârtia...te vrea aşa cum vrei tu, îndrăzneşte!
"Ce să faci tu mamă, afară din sistem?" Mama te minte!
"Facultatea scoate oameni de succes." Profesorii mint!
"Căsătoreşte-te, fii în rândul lumii, renunţă la visul tău, la numele tău de familie, fii ca noi, aşa e toată lumea." Prietenii te mint!
Dar hârtia, ea nu te minte niciodată, ea te dezbracă, te observă, nu-ţi dă sfaturi, nu te trage de mânecă şi nu te ia la întrebări.
Profesorii nu-ţi şterg lacrimile, scrisul tău, oricât de absurd ar fi, o face.
Iubitul nu e întotdeauna fidel, scrisul este.
Şcoala te-a minţit- visul tău nu are nici o legătură cu ea, ea caută să-l ucidă.
Educaţia minte, comercialul minte, îţi vor imaginaţia pentru a o modela după reguli şi a o plăti după regulile lor.
Profesorul de desen te-a minţit: nu poate să-ţi "educe" mâna talentată, ci doar creierul.
O să-ţi critice linia, pe care imaginaţia ta o vede ca fiind nu o linie, ci artă.
Ai încredere în imaginaţia ta.
Mama te-a minţit!!
Vrea să te vadă într-un birou, pentru confortul ei psihic.
Dacă visul tău de vorbitor în public nu vrea să ai salariu fix, urmează-l.
O să ai cu mult mai mult!

Facultatea m-a minţit!
Nu poate să mă "înveţe" să mă exprim, nu poate să mă "educe" să simt.
Şi te-a minţit şi pe tine.
Ai voie să cazi, aşa înveţi să te ridici.
Ai voie să greşeşti, nu eşti robot.
Ai voie să plângi, aşa devii uman.
Se duce un război împotriva ta:
- medicii te vor bolnav;
- facultatea te vrea în sistem;
- părinţii te vor mediocru;
- şeful te vrea dependent;
- stomatologul vrea să te doară măseaua.
Diploma te-a minţit- o bucată de carton galben cu numele tău pe ea şi numele străin al unei aşa zise viitoare funcţii.
Dar stai- nu te panica, există ceva ce te poate salva, dacă îi permiţi.
Pasiunea ta- ea nu te minte.
Poate că n-o să te îmbogăţească, dar nu te minte.
Şi n-o să te mintă, dacă ai curajul să-i dai undă verde.
Nu te amăgi, nimeni nu "ţine" cu tine, nimeni nu te vrea afară din sistem, nimeni nu vrea să fii fericit.
O să ai mâna goală luni întregi, poate ani, dar n-o să regreţi, niciodată.
O să te plimbi din loc în loc, dar o să vezi toată lumea.
Nu te mai lăsa înşelat, dă-le drumul.
Ia-o de la capăt şi pleacă în călătoria vieţii tale.
Cu pasiune!

Unul din Colectiv, Unul pentru toţi. NU TE LĂSA ÎNŞELAT!

Nu mă aşteptam să mă impresioneze atât de mult drama care a îngropat România sub cadavre, dar a avut un efect cu mult mai puternic.
Nu doar că m-a impresionat, m-a durut drama, mirosul de moarte zilnică ce se aşternuse peste ţara mea, am citit mult şi zilnic despre asta.
Întrebări, durere, discuţii, injurii, disperare, moarte, aşa arăta România în urmă cu fix o lună.
Nu sunt o persoană emotivă, nu mă impresionează orice, şi deşi astfel de trăiri se desfăşoară intrinsec, drama asta m-a mişcat.
După cum era de aşteptat, desigur, biserica ortodoxă română a avut un cuvânt greu de spus, păreri pro şi contra BOR, din popor, săptămâni la rând, învinuiri, ba din cauza slujbei, ba din cauza unei rugăciuni care nu a putut fi spusă de cel ce se autointitulează slujitor al Domnului.
Am citit cu stupoare că nimeni nu amintea de Dumnezeu.
Sau dacă o făceau, o făceau doar ca să-L acuze.
Am avut sentimentul unui proces între divinitate şi umanitate, am avut de asemenea tendinţa unei lupte, şi am constatat că făceam acelaşi lucru ca ei, ca ortodocşii.
Am pus câteva întrebări în stânga şi-n dreapta şi am primit nişte răspunsuri uluitoare, nici măcar unul nu pomenea de Isus.
Am înţeles apoi că Dumnezeu nu se poate opune liberului arbitru, că nu se poate interpune între om şi libertatea lui de alegere
Deşi sunt încă puţin confuză, mărturisesc că, în ceea ce mă priveşte, am devenit dependentă de momentele în care cer ajutor, de momentele în care ştiu la Cine găsesc răspunsul.
În timpurile noastre agitate, când imaginea tuturor lucrurilor este distorsionată, în disperarea, sărăcia şi nesiguranţa tuturor ţărilor, tu ştii exact unde găseşti răspunsul.
Nu trebuie decât să formulezi întrebarea, mie mi se pare astăzi extrem de simplu să fac asta, nu doar simplu, ci şi practic.
Un timp de o calitate specială, investit cu folos, un timp de care ar putea beneficia absolut oricine care şi mulţumeşte.
Este un fel de "secreto a voces" se numeşte în spaniolă, termen care mi s-a părut foarte potrivit aici, adică un secret cunoscut de toţi.
O creaţie criminală în şcoli numită "ora de religie" îşi îndeplineşte cu succes, an de an, scopul mizerabil: îndepărtarea minţilor tinere de la adevăr.
Mai mult, distorsionarea lor şi transformarea unui Caracter iubitor, într-un personaj care trebuie privit cu teamă, cu reţinere, pentru scopul meschin al unor oameni de a mai avea încă un venit.
Acesta este "Colectivul societăţii româneşti" care crede că Dumnezeu funcţionează pe bază de taxe şi impozite, după un orar bisericesc şi doar în zile de sărbătoare.

Nu te panica, încă mai ai o şansă!
Nu mai da nici un ban, Dumnezeu nu are nevoie să te vadă pe tine, copilul Lui, sărac, flămând şi dezbrăcat, pentru a-I da Lui, chipurile, bani.
Gândeşte-te la tatăl tău, s-ar bucura el dacă ai face aşa ceva pentru el, cu preţul sănătăţii tale?
Nu mai posti, să leşini şi să ajungi prin amărâtele de spitale româneşti şi să fii bolnav.
Ar lăuda un tată un asemenea gest?
Cel mai probabil, nu.
Deci să ştii că nici Dumnezeu n-o face.

Nu mai umbla în genunchi pe la nu ştiu ce moaşte , să ştii că Isus vindeca oamenii pentru a-i ridica, nu pentru a-i doborî.
Şi să mai ştii ceva: Arsenie Boca nu era un sfânt, era un om obişnuit, NU TE LĂSA ÎNŞELAT, nu le mai băga bani în buzunar comercianţilor, Dumnezeu nu are nevoie de banii tăi, să te vadă pe tine pupând un geam şi-o poză.
NU TE LĂSA ÎNŞELAT, dacă ai început să mă citeşti şi ai ajuns până aici cu lectura, înseamnă că încă mai ai o şansă.
Dumnezeu nu te pedepseşte, aşa că te rog nu te mai biciui, a făcut-o Altcineva pentru tine.
Te rog, pe tine, cel care citeşti acest articol, indiferent de ce crezi, nu-ţi mai periclita sănătatea plătindu-le unor oameni, "preoţi" numiţi de fişa postului, iar tu să trăieşti cu o amărâtă de pâine pe zi.
Cum ar putea cineva care te iubeşte să te vadă că suferi, şi să se mai şi bucure pentru asta?
Doar un meschin ar putea face aşa ceva, Dumnezeu nu e meschin.
Cum ar putea cineva care te iubeşte să se bucure că tu ai dat ultimii 20 de lei din portofel unei biserici, iar tu suferi până la următorul salariu?
NU TE LĂSA ÎNŞELAT!
Nu pentru El ai făcut-o, ai căzut doar în capcana unui om ce-şi spune preot.
Nu-ţi mai chinui copilul ducându-l la o liturghie din care oricum nu înţelege mare lucru, în cadrul căreia nici nu se aminteşte de Dumnezeu.
NU TE LĂSA ÎNŞELAT!
De câte ori ai o situaţie ce pare a fi fără ieşire, pune-o în Mâna Lui, mulţumeşte-I şi culcă-te liniştit, atât trebuie să faci.
Roagă-te, pentru absolut orice vrei, ţine minte că un om nu poate fi intermediar între tine şi Dumnezeu, pur şi simplu nu poate, e un om ca şi tine, de cele mai multe ori meschin, poate chiar să se bucure de durerea ta, NU TE LĂSA ÎNŞELAT!
Ieşi definitiv din rândurile bieţilor amărâţi care venerează o bucată de lemn, NU AI NEVOIE DE EL " cel ce este atârnat de lemn este blestemat înaintea lui Dumnezeu".
Colectivul BOR este o bombă cu ceas, asemeni tragediei de la Colectiv, de asta şi comparaţia din titlu.
Tu, un om raţional, cel care citeşti asta acum, NU TE LĂSA ÎNŞELAT!

Supraoamenii din oameni obişnuiţi

Îi vezi peste tot, la fiecare colţ de stradă, îţi dar în ochi de la o poştă.

Sunt ei, bărbaţii aroganţi, în jurul cărora, de obicei zăreşti doar nişte biete prostuţe ( în aparenţă, desigur).

Fie că sunt cântăreţi, scriitori sau orice altceva, au o trăsătură comună, care sare-n ochi şi anume DETERMINAREA.

Despre ei vorbim astăzi, despre bărbaţii care mişcă stiloul pe foaia de hârtie, care umplu scaunele teatrelor şi stau la coadă în librării.

Astfel încât, în acest cadru, devine perfect legitim îndemnul "dacă vrei ca o treabă să iasă bine, adresează-te unui om ocupat".

Şi pasionat, aş adăuga eu.Să ne gândim, să medităm o clipă asupra acestor supraoameni care se autointitulează "obişnuiţi".

Mecanismul inversat funcţionează destul de ciudat: nu vom auzi niciodată o astfel de persoană spunând despre ea însăşi ceva de genul "sunt o persoană inteligentă, magnetică, irepetibilă", desigur calităţi duse până la extrem aici, de dragul exemplului.

Aceste calităţi dătătoare de putere le păstrează doar pentru propriile urechi.

De aceea, jumătate dintr-un lucru pe care-l vezi, îl cumperi sau îţi place, să ştii că este dat de ceea ce şi-a spus sieşi persoana în cauză.

Observă vocea vânzătorului, dacă vorbeşte sau nu cu entuziasm despre lucrul pe care ţi-l recomandă, pentru că cel mai probabil lucrul respectiv este făcut chiar de mâna lui.

Să săpăm acum şi mai adânc în intimitatea unei persoane magnetice.

Un om obişnuit, cu preocupări obişnuite nu te poate face decât să gândeşti obişnuit, să trăieşti obişnuit, iar apoi să evoluezi până la nivelul mediocrităţii.

Dar ei, scriitorii, compozitorii, dansatorii sunt cu totul altfel de persoane.

Vibrează, vibrează oriunde- pe scenă, pe hârtie, la instrumente, pur şi simplu vibrează.

Nu, nu pot să fie nicidecum persoane obişnuite, cum se autointitulează, în aparenţă sunt doar persoane, în esenţă sunt supraoameni, chiar dacă merg tot pe două picioare.

De aceea nu putem fi aruncaţi în rutină.

Găseşti un astfel de om extrem de rar, reprezintă o minoritate covârşitoare, despre aceleaşi lucruri de doi lei, pe care alţii le fac şi le vând cu doi lei, ei pun mână de la mână, suflet de la suflet şi creier de la creier şi îi cresc valoarea.

Pentru că un om obişnuit a concluzionat în opera sa finită următorul lucru: "Atunci când voi fi mare, voi salva multe vieţi.

- Ce vrei să te faci, pompier?

- Nu.

- Doctor?

- Nu.

- Atunci ce?

- Scriitor.", pe mine, om pasionat, mă determină să plătesc 15 lei pe respectiva bucată de lemn.

Supraoamenii din oamenii obişnuiţi sunt o nestemată, ei văd oportunităţile, şansele din lucrurile obişnuite dintr-o cu totul altă lumină.

Ei scriu pentru a-i vindeca pe ceilalţi, pentru a se vindeca pe sine, pentru a-şi vedea gândurile exprimate pe hârtie.

Îi vezi în fiecare zi, le citeşti câte un articol menit să scoată tot ce e mai bun din tine, în special ei, scriitorii.

Opreşte-te, citeşte-i, ascultă ce au de spus, nu te împiedica de prima impresie, dă o şansă cuvintelor lor şi a ceea ce au de spus.

În spatele fiecărui "supraom", se află o viziune, o emoţie şi o dorinţă de a încerca, odată şi încă odată, de a face imposibilul, posibil.

Fii şi tu un supraom, nu te limita.

Te rog, nu te limita, la nimic, pentru nimic!

Dos pasos hasta llegar a ti

Te busco en mi vacio
Existes en mi espacio
Andas por mi mundo
Como pajaro sin lazos
Con la fuerza del deseo
Te acercas paso a paso
Es no huir del sufrimiento
Ni de todo lo escaso

Me asusto de repente
Doy un medio paso atras
En tu cara puedo ver
El gusto que es tener
Alma compatible- libre
En anhelo, es misterio

Son dos pasos hacia ti
Alborotas todo en mi
Eres tu, o mi reflejo?
Soy la misma o me cambiaste...
Me desvanezco un instante

Te puse mil apodos
Busque tu foto en todos
La lluvia de mi cara
Te vio de todos modos
Eres mi otra parte oculta
Sensibilidad y fuerza

El encanto de tu ser
Es el que me hace ver
Que antes de ti era ESTRELLA
Desde que estas aqui,
Me converti en TODO
Eres un toque inalcanzable
Te volviste indispensable.

Me perdi en el camino
O espero que me encuentres?
Muestrate tal cual tu eres
Eres fuego y eres hielo
Eres mi mayor deseo.

En el camino me encuentro
Te adivino en mis defectos
Eres tu, esencia pura...
Entre un instante y otro
Se me secan las palabras

Me derrito en el viento
Tenerte aqui, es otro sueno

Me desnudan tus deseos
Estoy vacia ante mi
Por cuanto tiempo estare asi?

Hasta que mis ultimos dos pasos
Llegaran a ti...

Muda eternidad

Cuando fue que me entere
Que te fuiste e intente
Recobrar mi identidad
Me acariciaban sombras dulces
El laberinto de mi ser
Era quien no podia ver
Que me apagaba dia a dia
Testigo- la melancolia

Anhelo hoy con un parpado
Que se derrita en un abrazo
De ti, solo ha quedado un cuadro
Hasta ayer divinizado
Cada parte de mi ser
Se alborota sin querer

Se han roto las promesas
Quedando del sufrimiento presas

Intento hallar una razon
Para quebrar mi error
Nos perdimos un momento
En un eje contra el viento

Muda eternidad, profunda
Tienes matices de luna
Me asusta tanta paz
Muda eternidad, capaz
Y un dia desapareceras...

Derritiendo el aire

Silencio total
Labios que saben a adornal
Palabras que no se pueden pronunciar
Pero estallan el aire cuando se dejan mirar

El cielo sigue encapotado
El mismo rumbo hecho ciclo
En lo dificil de un inicio
Cuando el alma da permiso
A restregar todo tu ser
En el tapete del saber.

Fluir por todo, observar
Y diletante intentar
Subir lo mas alto en tu ser
Por no dejarte disuader
De cada lluvioso atardecer.

E intentarte responder
Al multiple "porque" que habita en ti
Derritiendo el aire en busca de tu esencia
Topandote de par en par
Con un testigo presencial

Derritiendo el aire- por tan solo una mirada
De esas que se quedan para siempre tatuadas en el alma
Lo reconoces enseguida- es el que le ha dado color a tu vida
Si estuviera a tu alcance, callarias cada instante
Para poder resplandecer todo el encanto de su ser
Pero el polvo del silencio lo deja todo hecho trizas

Bajo el duro hielo
Los sentimientos amortiguan
Y en el alcance del saber
Un alma quiere responder
Pero le gana la batalla
Una mirada apagante
Que licia el intento
De cualquier acercamiento
Que no se dio en su momento!

Lacrimi de cleştar

O iubea din cale-afară

Nu mai ştia altceva

Se trezea la miezul nopţii

Se mai uita la Samira

Îi sorbea orice clipire

Dintre amor şi trezire

Ochii-şi odihnea în ea

Nu mai ştia altceva.

O iubeşte chiar şi-acum

Când iubirea lor e scrum

Casa-i vorbeşte de ea

Perna şopteşte şi ea

Totu-n jurul lui o vrea

Tăcerea e un fel de-a spune

Mă prăbuşesc, unde-am greşit?

Sau când te-ai dezlipit de mine?

Te vreau în toate zilele egal

Chiar dacă eşti a lui plenar.

Nu mai e loc pentru iubire

Şi ochii ei cer despărţire

Nu se mai vede doar prin ea

Raţiunea-i spune “Valentina”

Dar sufletul ştie ce vrea

Îi e dator c-un singur nume

Bogdan încearcă să se-adune

Chiar şi acum, după atâta timp

Orgoliul e-n genunchi, răpind

Un raţionament corect

Un act văzut ca indecent.

-        Mă prăbuşesc şi eu la fel

-        De unde era să ştiu

-        Că-i doar capcană,

-        N-rest pustiu?

-        Mă doare corpul, fără voia mea

-        În locurile în care ai intrat cel mai adânc în mine

-        Oare să-nsemne asta veşnicie

-        Asta să-nsemne “a rata”?

Gândea Alina-nsingurată

Suflând peste iubirea moartă

Noapte de noapte-ncercănată.

-        Ce s-a-ntâmplat cu noi? Întreabă noaptea

-        Samira plânge după tata

-        Sufletu-i strâns ce caută răspuns

-        Dar totuşi, dincolo de uşă

-        Speranţa vine pe culoar

-        Pentru-acest “iartă-mă” amar

-        Să şteargă lacrimi de cleştar.

-        Să iert nu pot, dar te iubesc

-        Promit să mă port onest

-        Vreau rutina înapoi, plus zecile de scrisori

-        Vreau să se curme tăcerea

-        Să nu mai doară adierea

-        Te vreau cu totul înapoi

-        Cu cicăleli, greşeli, noroi.

-        Numai iubirea şi doar ea

-        M-a readus în viaţa ta

-        Căci te iubesc spre infinit

-        Vom reaprinde scânteia

-        Ignorând complet ideea

-        Despărţirii iminente

-        Iubirea are talente

-        Cu mult mai interesante.

-        Te vreau cu totul înapoi

-        Reconstruim iubirea-n doi

-        Golurile s-au umplut

-        Acum e rost de început

-        În tăcerea argintie

-        Pe care doar iubirea-o scrie!

Pentru BOR

Alo, domnule Poale-n cap.

Da, tu, Prefericitu neamului într-o ţară sângerândă, mustind a moarte.

Îţi scriu eu, o studentă dintre atâţia alţii în ţara asta, care a trebuit să plece din oraşul natal, pentru o viaţă mai bună în altul, chipurile.

Am lăsat în urmă părinţi, fraţi, prieteni şi-am plecat, Preafericite, într-un alt oraş cu mai multe posibilităţi, chipurile.

Îţi scriu eu, o tânără pasionată de scris, pasionată de frumos, care se îngrozeşte de nesimţirea şi de cinismul tău.

Hai, ajută-mă…servitor al Domnului, ajut-o pe mama care închide uşa printre lacrimi când trebuie iar să plec în altă parte, ajută-l pe tata care se împrumută în bănci, fă MĂCAR o rugăciune pentru noi, nesimţitule.

Ajută-mă pe mine, studentă la Publicitate, care aude în fiecare zi, “nu prea ai ce să faci cu visul tău în România”.

Dar tu Prefericite, tu ce vis ai?

Sigur în afară de construirea catedralei neamului şi de nesimţirea-ţi caracteristică.

Să ştii că eu am unul, de fiecare dată când ajung la casa de marcat în supermarketuri, îmi spun “visul MEU va trece în curând de casa de marcat”.

Dar sigur, visul meu şi al altor “satanişti” din amărâta asta de ţară, nu e demn de feţele domniilor voastre.

Pentru că din mâna mea prefericite, n-o să vezi NICIODATĂ un chior.

Nu mă interesează demagogia ta, teologia ta şi toate coroanele tale de aur.

Pentru că atât tu, cât şi eu ştim că tu nu ai nici o legătură cu Dumnezeu, decât în fluturaşul de salariu, acolo poate da.

Tu mă ăsta cu casca de aur, demagogul neamului, cu o răutate în privire cum n-am mai văzut decât poate la romanii care l-au răstignit pe Isus, ieşi dracului din biserica ta şi fii OM, şi abia apoi vedem dacă te cataloghezi şi la rangul de popă.

Ai înţeles popălăule lingău de aur de ce niciodată n-o să fac sluş în faţa bisericii tale pure şi imaculate?

Sictir de-aici.

Pentru că în termen strict omeneşti, ai călca în picioare pe ORICINE nu face sluş în faţa preasfinţiei tale.

Pentru că la noi pe stradă domnule poale-n brâu, se zbate o familie în sărăcie LUCIE.

Pentru că mă doare sufletul, mi-a murit un prieten în incendiul de la Colectiv, aşa ca notă informativă pentru preasfinţia ta, prea ocupată să cerşească, doar intrăm în nu ştiu care post….

“Ce treabă are biserica?”

Păi îţi spun eu ce treabă are biserica dacă la teologie nu te-au învăţat.

Biserica se presupune….c-ar trebui să fie dreaptă…nu ştiu cum îţi sună cuvântul, poate o să-ţi treacă pe lângă urechile alea lungi…dreaptă.

Şi tu ce faci domnule poale-n brâu?

Politică în biserică….desfrâu, în biserică…

Ruşine să-ţi fie domnule poale-n brâu.

Dumnezeu pe care îl tot pronunţi dumneata, vrea ca tu să fii om şi abia apoi Patriarh sau ce-oi mai fi dumneata.

Pentru asta, eu, R. o iniţială din această ţară amărâtă, voi striga din toţi rărunchii mei, JOS BOR.

Indiferent cine mă va face nebună, necredincioasă sau în alte forme.

Mi-e egal, mă mulţumesc doar că nu sunt super spălată pe creier, ca marea, marea majoritate din ţara asta.

Hai mă, cu toată forţa şi revolta mea de scriitoare,

 MARŞ BOR!

Nişte om

Când oare Doamne-om învăţa

Şi azi şi mâine să Te vrem

Să facem praf alegerea

Şi să nu trecem peste semn.

Şi când poetul iar greşeşte

O strofă, un vers din rima Ta

Îi readuce frânt, iertarea

Eu vin şi azi, mâine Te sun

Când iar şi iar probleme-adun

Să nu pleci, Doamne

Iar Te sun!

Un adio şi-un prezervativ

Te-am văzut acolo…aşteptând acelaşi curs ca mine, plictisit, oripilat, ca-n facultate.

S-au trezit în mine toate prostiile alea pe care le citeam pe bloguri, ştii tu “ce fac femeile când nu le văd bărbaţii”.

Femeia de succes a tras cortina, s-a dat la o parte şi s-a dezbrăcat de pantaloni pentru o rochie.

Bărbatul de succes, mă gândeam, răspunsul la întrebările repetitive “cum arată bărbatul de succes?”

Teoretic aşa…dar mai târziu, furată de valul peisajului, setea de succes şi-a domolit vocea, femeia şi bărbatul care stăteau faţă în faţă au renunţat la mape şi termene-limită şi şi-au dăruit reciproc din timpul lor mult prea scurt.

Inima s-a deschis şi rochia- calea tuturor posibilităţilor şi cheia deschiderii oricăror uşi încă se afla în expectativă.

Femeie….eşti proastă, acum nu mai eşti la birou şi fata fragilă din interiorul tău vrea să-şi intre-n drepturile legale de vulnerabilitate.

Femeie…vrei să te sărute, strigă biata de ea din tine.

Las-o să trăiască şi în rochie, aşa cum trăieşte în pantaloni.

După două trei replici de bun simţ femeia din mine striga şi compara: e aşa cum l-ai visat, de mică, doar că na, se uită-n decolteul tău că e bărbat…ce să facă şi el, tu caută acolo mai departe, doar ştii teoria, doamnă în societate şi curvă în pat.

Masculinitatea lui strigă prin toţi porii: hai în pat, îl vezi, îl simţi, chimia între voi pare să fie perfectă.

Ştii teoria, nu vorbeşti despre aia, aia, cealaltă, doar de-aia ai făcut şcoala vieţii în paralel cu studiile.

O femeie trebuie să scoată tot ce e mai bun dintr-un bărbat ştii tu, din studii, de la mama, din experienţă, dar în acelaşi timp vezi cum şi el scoate la suprafaţă femeia din tine.

Cum?

Ascultându-l.

Iar tu continui să te uiţi în ochii lui şi el în decolteul tău, cele două bobiţe căprui coborând puţin mai jos spre pantaloni.

Şi cu cât îţi spune mai multe, cu atât vrei să-l cunoşti mai bine.

Şi cu cât îţi mişti buzele mai delicat, cu atât mai mult vrea să te bage-n pat mai repede.

Dar sigur, treci peste şi devii vulnerabilă pentru un sărut sub clar de lună.

“Mai stai” îţi şopteşte conform cadrului în care vă găsiţi.

Femeia de succes din tine însă o sabotează pe biata prostuţă romantică, “mâine ai treabă de făcut, oameni de întâlnit deci hai dă-i drumul spre casă”.

Îţi cad toate teoriile în cap când sugerează că animalul din el are nevoie de dominatoarea din tine, adică de corpul tău.

Păi cum?

Aşa repede?

Unde e bărbatul de succes de acum două ore?

“Dacă vrei, am şi prezervativ”, pare să spună dintr-o furtună de priviri printre care animalul făcea eforturi supraomeneşti să iasă la suprafaţă.

E cazul ca femeia de succes din tine să-şi intre-n drepturi.

Păi cum domnule, adică după ce mapa mea s-a închis şi sufletul meu s-a deschis, TU eşti la fel de mic ca ei, ca toţi ceilalţi?

Femeia vulnerabilă, fragilă, delicată, aşa cum o ştii tu a murit…şi să ştii că ar fi vrut să fie a ta, să-i protejezi fragilitatea, ai ucis-o tu, şi alţii ca tine care voiau bucata aia de carne din ea, ochii ăia frumoşi, dar nu ca să-i sărute, ci ca să-i folosească.

Se ridică în cârje, intră la terapia intensivă din sufletul ei, iar businees woman e datoare să preia controlul situaţiei.

Vă rog să părăsiţi acest birou, afacerea cade.

Un adio şi-un prezervativ…

De ce m-ai înşelat? La masculin.

Poate o să ţi se pară un articol ca oricare altul, scris de o muiere nebună, în prag de menopauză, sau poate îi vei da totuşi o şansă şi îţi vei irosi 10 minute din timpul tău preţios de macho ocupat, ca să înţelegi cam cum stă treaba.
Pare un clişeu zilnic, ne bombardează din toate părţile, de când ne trezim şi până mergem la culcare.
Bun, ştii tu sigur, cu ochii închişi că e o curvă, nu vrei să mai auzi nimic, te-a înşelat, pe tine, un tip dedicat, cu o profesie demnă de invidiat şi un CV de n-a văzut Parisul, homme fatale, care...
Vai, câte ştii...despre femei, evident, nici una nu-ţi rezistă...şi dacă se întâmplă cumva s-o facă "e proastă, nu ştie ce pierde", presupunând că asta nu interferează foarte mult cu atitudinea şi mentalitatea unui gentleman, care "o iubea foarte mult, şi de mult ce o iubea o sufoca zilnic cu aceleaşi atenţii ostile şi desuete", în timp ce tremurau pantalonii pe el ca ea să nu plece.
De ce oare?
Iar dacă se întâmplă să uiţi să-i spui că e frumoasă, în verbal, non-verbal şi paraverbal, iei un buchet de flori, ar trebui să se rezolve, oricum n-a fost mare lucru, iubito dramatizezi prea mult
Stop, opreşte-te...
Ţi-a spus că NU-I plac florile, că le detestă, aproape face alergie la flori, dar erai mult prea ocupat ca să mai şi asculţi.
Hai să-ţi spun ceva, un "secret al femeilor": Ce îţi distrage atenţia, îţi distruge intenţia.
Sigur ai înţeles, la câte lucruri înţelegi zilnic şi la câte rezolvi....
Mai ai puţin şi începi să mă înjuri, aşa-i?
Vorbesc prea mult, tu vrei să ştii doar DE CE, atât şi nimic mai mult...şi tocmai cu ĂLA, care n-are foarte multe nici în creier, nici în pantaloni, nu-ţi ajunge nici la degetul mic, nu prea dai doi bani pe el când îl pui pe lângă tine.
TU o cunoşti şi în pat, şi când e sensibilă, bine, mult prea sensibilă, mai mult dramatizează, şi ea tocmai cu ĂLA.
Iată de ce, dragul meu, pentru că-ţi dai cu teoria în cap, pentru că el, un bărbat inferior ţie...măcar acum depăşeşte gradele şi diplomele şi ascultă, e spre binele tău, a ASCULTAT-O.
De-aia, tocmai ĂLA pe care nu dai doi bani, chipul străin, şi-a dat jos masca de nătărău şi servieta poate mai uşoară ca a ta, "nu-l duce pe-ăla capu' să ţină atâtea în servietă, nu prea e ordonat şi nici n-ar avea ce", şi-a rupt din timpul lui, pe care nu dai nici trei lei şi a ascultat-o, fără întreruperi, fără exagerări, fără să se uite pe fereastră şi fără "astea sunt prostii".
Spune, cine mai e curva acum?
Fă-mi o favoare şi dă-te rogu-te de lângă oglindă...
Parcă ţi s-a cam şifonat cravata ai băţoasă aşa un pic, nu?
Cred că ai omis faptul că ai DOUĂ LOCURI DE MUNCĂ, unul din care câştigi bani, celălalt din care câştigi...ce şi cât negociezi.
Deci tu ce-ai negociat?
Ascult...NIMIC, NIMIC n-ai negociat.
Ah, orgoliul, uitasem, fragilul de el...
Cu siguranţă sunt în zilele alea ale lunii în care nu-mi intră nimic în graţii...
Nu caut să te cobor cu nimic de pe scena indestructibilă pe care ţi-ai creat-o, doar îţi explicam De ce-ul.
EL a stiu să fi simplu, suficient de simplu cât să înţeleg că EU îi sunt suficientă, suficient de importantă încât merit să mă asculte, merit toată atenţia lui, şi nu, nu am ajuns până acolo unde te gândeşti...doar pe covor, sau poate pe un scaun, mai contează acum?
Ascult-o şi nicicând nu va pleca.
Dar nu uita...Nicicând nu va fi a ta
Dacă scrii NICI CÂND aşa.
Meditaţie plăcută! :)

O femeie

Nu pentru sfârşitul zilei de astăzi şi nici pentru începutul celei de mâine.
Nici pentru frazele corect alese şi reciclabile, ci mai mult pentru ceea ce ai vrea să vezi- o femeie.
Nu ştii cine sunt, cel mai probabil n-o să ştii niciodată, dar, doar din cauza asta, nu înseamnă că nu trebuie să-ţi spun că sunt mai mult decât atât.
Eu nu văd în lacrimi o terapie şi în tocuri un triumf, poţi să mă vezi oricând schimbând o butelie, păşind languros pe stradă sau toate celelalte pe care le mai ştii tu despre femei.
Nu sunt femeie doar atunci când îmi convine, pentru ca în restul timpul să nu-mi mai asum în mod voit acest rol.
Sunt aceeaşi când treci pe lângă mine, aceeaşi când trupul îmi cere o schimbare, aceeaşi când trebuie să-mi exercit şi stăpânesc simultan ambiţiile.
Eu nu aştept...absolut nimic din clişeele clasice.
Nu aştept să-mi deschizi uşa, să mă suni regulat, pentru că e foarte uşor să emiţi pretenţii din partea celorlalţi...eu am pretenţii numai din partea mea.
Pentru majoritatea femeilor sunt o egoistă, ştii de ce?
Pentru că îndrăznesc să-mi ofer ceea ce am nevoie, fără să cer ca un animăluţ speriat să mi se îndeplinească toate aceste nevoi.
Dacă ai nevoie de mine sunt aici...dar nu pentru totdeauna.
Preţuieşte-mi timpul şi te voi respecta, bate-ţi joc de timpul meu, pe care încerc să-l investesc în noi, dar să nu te întrebi de ce nu-ţi mai răspund la telefon.
Nu-mi place să mă trădez şi sunt loială până la Dumnezeu lucrurilor în care cred.
Trebuie să ştii că sunt finuţă...în felul meu şi potrivit circumstanţelor din viaţa mea, nu altfel.
Garderoba mea nu conţine numai pantaloni, iar agenda telefonului meu nu numai bărbaţi.
Nu sunt iertată pentru faptul că îmi aduc aminte că sunt femeie zi de zi, nu doar la nunţi sau botezuri.
Ştiu să mă port ca o mamă cu animăluţele, ca un bărbat atunci când trebuie să pun piciorul în prag şi ca o prietenă raportându-mă la nevoile altei prietene.
Să nu mă tratezi însă ca pe mama ta, pentru că nu sunt şi nici nu intenţionez să fiu şi nici ca pe prietenii tăi de pahar- mai bine mai uită-te odată cine sunt, sau cine ai vrut tu să fiu.
N-o să auzi de la mine "cât de puternică sunt în timp ce lacrimile ar vrea să-mi curgă şiroaie pe obraji" şi nici cât de "matură, stabilă emoţional şi independentă financiar sunt."
Tu nu ai de ce să ştii toate astea...
Când voi simţi că nu mai am ce să-ţi spun, cel mai probabil voi începe să te mângâi pe cap.
Dacă simţi că ai vrea să mergi până la KFC, te încurcă şi nu ştii cum să-mi spui, poţi să stai liniştit, am simţit, n-o să te las să mori de foame şi să-ţi cheltuieşti banii aiurea.
Dacă îţi spun că vreau să fim egali, nu o fac pentru a-ţi submina funcţia sau importanţa, ci pentru că vreau să fim pur şi simplu pe aceeaşi lungime de undă din punct de vedere emoţional.
Nu am pretenţii stupide de la tine, ci din contră, prefer să stăm sub un salcâm pe timp de ploaie, citind o carte bună.
Prefer să sting lumina şi să las ploaia să-şi etaleze vocea la lumina unei lumânări.
Şi în acest secol al multitask-ingului, al "cum să-ului", îmi place din ce în ce mai mult să găsesc soluţii şi să scriu de mână, cu creierul într-una şi cu stiloul în cealaltă.
Un stilou de aur în mâna unei femei e cel mai elegant lucru al modernităţii. după părerea mea.
Îmi place să ascult ploaia, în timp ce mă cuibăresc într-un halat pufos cu o carte în mână.
Îmi place când mă priveşti puţin încurcat, suficient pentru ca agitaţia mea lăuntrică să ia avânt.
Nu sunt adepta saloanelor de înfrumuseţare şi nu am rămas împotmolită într-un clişeu desuet, pot să schimb oricând tocurile cu nişte adidaşi, dacă ai nevoie de ajutor.
Dar nici nu te aştepta să sar entuziasmată de pe canapea de fiecare dată când mă suni, nu o să te bombardez cu mesaje şi nu o să te întreb dacă ai mâncat de prânz- nu sunt maică-ta.
Trebuie să ştii din capul locului că NU ÎMI PLAC FLORILE, mai bine scrie-mi un bileţel, ceva original, decât să dai banii aiurea, mai bine uită-te te rog în ochii mei şi gâdilă-mă în palmă.
Sună mult mai ieftin şi deloc foarte sofisticat, nu-i aşa?
Mă afund cu capul în pernă din cauza unui pătrăţel de ciocolată mâncat la prânz şi toată luna ocolesc cofetăriile din centru, deci te rog frumos NU îmi mai adu bomboane de ciocolată.
Mă simt încurcată atunci când taci- şi "vorbesc prea mult", doar ca să nu te fac să te simţi prost.
Dacă nu te sun, este pentru că ştiu că ai nevoie de spaţiu şi dacă trec prea repede pe lângă tine, este pentru ca tu să te întorci şi să-mi spui "opreşte-te".
La final, la sfârşitul oricărei zile şi al oricărei acţiuni duse până la capăt sunt tot eu...şi nu sunt, pentru că astăzi am fost un alt exemplu din cea mai bună variantă a mea, inclusă în "secretele femeilor", pe care le cauţi adesea, sperând că Google va dezvălui misterul.
E mult prea complicat şi pentru Google, pentru că el nu cunoaşte de fapt femeia.

Semnat,
         O femeie.

Real imaginat

E deopotrivă o prostie

Să crezi că o să umbli după răspuns

În fantezie

Astăzi când toţi pretind că se pricep la poezie

Şi liniştea numită armonie

Se crapă-n milisecundă

Când oboseşte răspunsul.

Devine acufenă întrebarea

Sau să fie doar senzaţia

Că e mai bună depărtarea?

Prin realitate bâiguim

Şi ne minţim şi ne minţim

În alte limbi, prin alte strofe

Mănunchi de noţiuni sincope

Prin tine nimic nu e real

Dar e uman deopotrivă

Am fost aseară să privesc

Golul pe care l-ai lăsat

Ochii au calculat un unghi

Apoi s-au aplecat spre el

E ca şi cum n-ar fi plecat

                 Azi e real imaginat

Ceea ce ieri a fost magie

Dar e cu mult mai bine-acum

Când povestesc cum am apus

                   Există totul pe hârtie

Şi ieri şi astăzi, neschimbat

Ca să păstrez povestea vie

                     Când termin tot ce am de dat!

Răsar şi-apun

Seara curge în franjuri pe parchet

Ultimele raze ale soarelui îmi amintesc că a mai trecut o zi

Fără tine, fără mirosul tău

O distanţă crescândă între noi

Ce caută să umple golul

Raportându-se la doi

Umbre delicioase pe asfalt

Tăcute, singurele care nu se mai prefac

Dragoste morfinică în aşteptarea dozei

Fâşii din noi aşteaptă să capete culoare

Să fie dezbrăcate, emoţia dintr-o floare

Curgem prin întuneric ca două sonde amorfe

În părţi diferite ale cerului

Aici şi acolo, febra depărtării

Isteria tăcerii în noaptea liniştită

Patul a luat forma corpului tău

Şi a trebuit să-mi schimb şi eu poziţia corpului

Cel puţin ca să nu te simţi stingher

Prin lipsa de aici

Nu-i aşa că te zvârcoleşti puţin după 00 noaptea

La auzul paşilor mei prin mintea ta?

Calc delicat, să nu te trezesc din somn

Mi-e dor de sărutul tău din vis, căruia intenţionat i-am dat aromă de pastel

Mă bag în pat să-mi continui somnu-n el

Puţin după miezul nopţii devine valid termenul “noi”

Departe de culori, de soare şi de nori

Pe pernă, la fel de real ca ziua

Mă ghemuiesc la pieptul tău

Atât- şi stau şi aştept formarea unui alt apus

Sub un alt cer, umplut de noi doi din părţi opuse ale lumii

Aş zâmbi puţin dar ticăitul singurătăţii nu mă lasă

Unde eşti?

Unde-ai fost ieri?

Unde eşti mâine?

Când prin corpul meu umbli nestingherit?

E zi de curăţenie-n suflet

Am pus puţin detergent pe senzaţia aievea că eşti aici

Pleoapele grele au început să strângă povestea şi să se pregătească de culcare

Am oprit robinetul, ca să nu mai curgi

Eşti obosit şi tu… hai du-te să te culci

Suspine ce apasă pe sunetele lungi

Nu-ţi mai pot zări chipul decât pe un perete… în dungi

Să spunem noapte bună dragostei

Şi să lăsăm geamul deschis în caz că vrea să plece

Deşi tot ce vor buzele mele este să adulmece, să-ţi adulmece tăcerea

Uscată, decolorată de cuvânt

De şoapta care nu mai ia avânt

Să lăsăm dragostea să se aerisească

Să tragem draperiile peste ultima ei secundă de căldură

Miraj amar

Când nu răsari şi nu apui aici, ci acolo

E noapte peste mine

Singura pe care-o mai suport

De când, fără dragostea ta, m-am transformat într-un robot

Răsar şi-apun veşnic în acelaşi loc

                           Răsar şi-apun…

Pângărit

E esenţă de vers alb peste clipele ce tac
Un ceas oprit peste orele ce tot prefac
Una sau alta- explicaţii-n care se complac
Fir cu fir priviri ce se desfac

Azi e senin şi pustiu
Peste intenţia fără glas
Care secunda consuma
Sărut pe buze- vocea ta
Aerul ce dintre noi
Se risipea şi îneca
Orice contact- devenea înnăbuşit şi suprimat

Descrescendo, ceaţă, ameţeală
Într-un pahar de vin de-amară amorţeală
Când noaptea e la jumătate
Gândul şopteşte firav, patetic- poate

Poţi să minţi ziua şi persoana
Să te prefaci în anodin
Când singură, identitatea
Zbiară muteşte că greşim

Când se adună praf pe buze
Întâmpinând emoţii surde
Stai în fotoliu, te scufunzi
În fuga clipelor de-atunci
Între noi a intrat clipa
Aducând cu ea risipa

Clipe de adio-n glas
Descompunând ce ne-a rămas!