Portretul profesorului ideal

Portretul profesorului ideal

     “Dar sunt nişte lucruri aşa de neînsemnate când le pui faţă în faţă cu învăţătura cealaltă, pe care ne-o da Domnu” - “Domnul Trandafir”, Mihail Sadoveanu.

     Într-o lume în care calitatea valorilor începe să scadă din ce în ce mai mult, a fi profesor este catalogat superficial de tot mai mulţi indivizi, din cauza contradicţiilor între ceea ce li se inculcă în mediul şcolar(academic) şi de ceea ce se lovesc la tot pasul.

     În primul rând, profesorii din ziua de astăzi, spre deosebire de cei de odinioară, nu mai caută să-şi apropie elevii, conducând astfel împreună cu aceştia activitatea de învăţare, ci transformă actul de predare-învăţare într-un raport de forţă, într-o exercitare a puterii.

    În al doilea rând şi poate cel mai important este faptul că mulţi profesori încă nu au abilitatea de a trata individual fiecare elev în parte, în funcţie de caracteristicile personale.

    Cu alte cuvinte, încerc să surprind problema din perspectiva faptului că deşi toţi elevii sunt egali în mediul şcolar,ei dispun totuşi de particularităţi diferite ce trebuie descoperite şi valorificare corect de către profesor.

    Altfel spus, faptul că se află la catedră nu ar trebui să determine un profesor să-şi modifice caracteristicile personale, ci mai degrabă să le îmbine armonios cu competenţele pedagogice, creând astfel o imagine plăcută în ochii elevilor.

     În opinia mea, cel mai important caştig al unui profesor, în afară de acela de a modela comportamente pentru o societate cât mai prosperă, este de a rămâne prietenul studenţilor/elevilor săi, chiar şi atunci când aceştia ies din mediul şcolar.

   

    Dincolo de faptul că nu există un prototip al profesorului ideal, întrucât elevii sunt diferiţi şi ochii fiecăruia îl percep diferit, există însă o calitate universal valabilă pe care ar trebui să o întrunească majoritatea cadrelor didactice, aceea de a şti cum să empatizeze cu elevul pentru a surprinde potenţialul acestuia şi nu lacunele pe care acesta le are.

     Cu toate acestea însă, pe măsură ce descoperim ce înseamnă a fi cadru didactic, realizăm că profesorul ideal este în realitate doar o iluzie.Şi spun aceasta pentru că de-a lungul experienţei mele ca elev şi mai apoi ca student mi-am putut forma o oarecare idee în legătură cu acest aspect.

    Astfel am ajuns la concluzia că a te putea numi „profesorul ideal” nu este un dat de la natură, dar că se poate ajunge la un anumit echilibru, la o condiţie optimă care să poată mulţumi ambele părţi(profesorul şi elevul) dacă aceştia colaborează în vederea atingerii acestui scop.

     Personal, mi-am elaborat mental o schiţă a profesorului perfect, ruptă din caracteristicile mai multor profesori care m-au ghidat de-a lungul timpului şi am ajuns la concluzia că fiecare a avut acel ceva special care m-a transformat în ceea ce sunt azi(caracteristicile, temperamentul fiecăruia a pus câte ceva în tot ceea ce reprezint eu azi).

     În concluzie, profesorul ideal este acela care înţelege că cea mai importantă materie predată studenţilor(elevilor) nu se află în materialele didactice!