Din doi în noi

Să ştii că sunt eu…

Şi că vreau multe, foarte multe, nu mă mulţumesc cu puţin.

Aş vrea să te sărut înainte de a-ţi atinge buzele, pur şi simplu să întind mâinile şi să fii acolo.

Vreau un date între emoţiile noastre, să facă să alunece cuvintele pe foaia de hârtie.

Cum?

Oricum.

Unde?

Oriunde.

Pe hârtie e loc pentru noi- şi timp suficient.

E loc pentru noi, aşa cum ar trebui să fim, ea nu răneşte spaţiul, nici golul şi nici trecerea orelor, ci doar transcrie fidel jocul.

Nu muzica, nici versul, ci doar tăcerea- tăcerea îmbrăcând un“noi” stratificat.

Cum se scrie un suspin sau cum se strigă o atingere?

În doi, doar în doi.

Ce-aş vrea să-ţi fiu?Lumină în întuneric, ca să poţi să deschizi ochii.

Aş vrea să fiu tot ce atingi, ca să-ţi rămân imprimată-n piele, dimineaţa, la prânz şi seara.

Să ştiu că dacă aş pleca, ai intra în comă de mine.

Pentru că eu ştiu cum arată coma de tine, un vid infinit, copleşitor şi nesfârşit.

Coma ta să fiu eu aşa cum coma mea eşti tu.

Vreau să fiu eu…pliantul pe care-l atingi nerăbdător.

Eu…cartea pe care nu mai poţi s-o laşi din mână.

Vreau să fiu eu…gândul tău dominant, răspunsul pe care-l cauţi într-o clipă de stres.

O fâşie de şoaptă care-ţi mângâie auzul.

Vreau să fii tu motivul pentru care pixul conturează cuvintele şi alege cu atâta grijă frazele.

Caut ca ultimul pas dintre noi să fie răspunsul, iar restul, simţire.

Să ştii că sunt eu…nota de parfum pe care-o porţi pe piele.

Şi ştiu că eşti tu cuvântul pe care-l caut în noaptea mirosind a noi, pentru că el se scrie singur.

Aşa ştiu că eşti tu.

Aş vrea o noapte nouă, ca să nu te mai lupţi cu orele, ca să înţelegi că timpul nu există, că timpul suntem noi doi.

Îmi doresc să fim noi scopul universului, noţiunea de libertate exemplificată.

Vreau să fiu gândul dominant, pe care-l înconjori cu atenţie, vreau să fiu tu, un eu pe care nu l-ai mai lăsat să fie eu.

Infern aş vrea să fiu, pentru ca infernurile noastre să se contopească.

Să dogorim a noi, aşa cum doar noi ştim ce înseamnă secetă.

Două antiteze în lupta pentru afirmare.

Nu e despre afirmare…e despre ochii tăi.

Nu e despre lumea asta…e despre lumea pe care-ai deschis-o-n mine.

Vreau să scriu pe pielea ta, să muşc din intenţie ca să facem vizibil paradisul.

Vreau să fiu tu- ca să mă vindeci şi să devin NOI!

Vreau să fii eu- ca să te îmbolnăvesc şi să-ţi dau NOI!

Cu mine!