Olimpicul ( din spatele tău)

Nu este titlul vreunui standard, nici al vreunei fantezii erotice, nicidecum titlul vreunui club, ci al unei cărţi.
Al unei cărţi minunate, măturate de pe tarabe pentru a face loc aşa-ziselor nume răsunătoare precum "Harry Potter" şi vreun articol cu "minunea" Ţării Româneşti, Simona Halep.
O carte cu pagini îngălbenite de vreme, căreia îi simţi asprimea cu degetele, iar mirosul ei te duce direct în Hampstead Head, în soarele arzător al după-amiezii unde eroul cărţii, alergătorul de o milă, Ike Low mi-a transformat definitiv conceptul pe care-l aveam despre alergare.
O poveste care m-a răscolit, trezind în mine deopotrivă admiraţia ( cu fiecare concurs de alergare câştigat de Ike) cât şi ambiţia, mila, presiunea psihologică şi nu în ultimul rând, dezamăgirea.
Am aflat că există vreme pentru alergare care "ţi se potriveşte" sau nu.
Nu poţi să treci cu ochii peste cuvinte, pur şi simplu, am citit această carte cu un caiet lângă mine, pe care l-am umplut cu citate.
Citate care dacă ai un minim de sensibilitate, nu au cum să nu te mişte.
Am citit cartea de 3 ori, de fiecare dată cu aceeaşi curiozitate, nerăbdare, trup şi suflet lângă Ike.
Presiunea lui devine presiunea ta, încordarea lui se răsfrânge asupra trupului tău- şi, chiar dacă stai în pat, simţi cum durerile lui încep să te doară, victoriile lui sunt ale tale şi, pentru câteva clipe, viaţa ta e pusă în repaus.
Pentru Ike, "micul cockney în vârstă de 18 ani", alergarea e o religie, un mod de viaţă, singurul Dumnezeu.
După ce citeşti o astfel de carte, toate aşa-zisele tale "dureri" încep să-şi piardă din importanţă.
Marea majoritate a citatelor din carte m-au impresionat, acesta fiind unul dintre ele:
"În răstimpul celor doi ani care au urmat până la Perth, nu m-am mai întrecut cu oameni, ci cu cronometre."
Mi-am repetat fraza în cap de vreo câteva ori.
Nu ai cum să treci indiferent peste un asemenea citat.
Îţi lasă impresia nu a unui erou, cuvânt mult prea des aruncat astăzi, ci a unui bărbat de fier.
Te priveşti în oglindă şi începe să-ţi fie ruşine de aşa-zisele tale "obstacole".
Obstacole a întâlnit el, Ike, "Să-l ia dracu pe Sam! O să leşin!"
În momentul în care Ike rupe panglica la fiecare alergare, simţi cum îţi vine inima înapoi în piept, ca şi cum pe tot parcursul alergării lui ai fi fost ca şi drogat, în tensiune.
Pe cine nu ar putea să mişte, să cutremure din străfunduri un citat pe care am ţinut neapărat să-l am scris de mâna mea: "Siluete îngheţate, pozând în amintirea cursei?"
Este o carte care te învaţă cum să gândeşti, întrucât principiile expuse aici, sunt unele universale, aplicabile în diverse situaţii.
Principiile de viaţă expuse la televizor, aşa-zisele principii de viaţă nu oferă alternative, pe când cele dintr-o carte sunt uşor de adaptat în viaţa de zi cu zi.
Desigur că această carte mi-a provocat, aşa cum era de aşteptat şi multă revoltă, într-un subiect controversat- viaţa de familie.
După o sfâşietoare întrecere, Ike se întoarce acasă fericit, câştigase cursa, iar "minunata lui soţie", Jill aşa cum singur o numeşte, îl anunţă că este însărcinată.
Acest capitol al cărţii mi-a lăsat un profund gust amar, şi consider că nu-şi avea rostul în această poveste.
În urma acestei veşti, Ike pleacă din Marea Britanie şi se îndepărtează o vreme, găsindu-şi o amantă.
Personal mi s-a părut ceva extrem de meschin din partea lui Jill, încercându-mă gânduri ca "părăseşte-o şi gata", "hai că începe să devină telenovelă" şi "ce rost are asta într-o poveste despre alergare şi ambiţie?"
Iar scena în care el îi propune să avorteze, iar ea se simte jignită mă duce cu gândul la realitatea cotidiană, femei meschine care cred că pentru că sunt "mame" li se cuvine orice.
Pe scurt, ipocrizie.
Consider că e o scenă total nelalocul ei, care trebuia ori scoasă, ori neatinsă.
Şi iarăşi am început să-l compătimesc pe Ike.
Este singura scenă care nu mi-a plăcut absolut deloc, dar voi nu aveşi cum să ştiţi asta, decât dacă citiţi cartea.
Vedeţi că este "extrem de scumpă", 2 lei şi este foarte greu de citit, o înţelege şi un preşcolar.
Când am terminat-o de citit, am început să-mi privesc mult mai atent corpul.
Nu este o carte peste ale cărei cuvinte se trece cu uşurinţă, esenţa stă în acele cuvinte simple cu înţelesuri multiple.
Cărţile comerciale NU AU CUM să te înveţe să iubeşti cititul, deşi sigur, asta este ceva care de departe trebuie cultivat, cititul înveţi să-l iubeşti înţelegând personajele, iubindu-le şi urându-le în acelaşi timp.
Nişte personaje fără personalitate transformă cititorii în roboţi, care odată ce-au ieşit de pe băncile şcolii nu se mai apropie de cărţi, cred că de fapt tocmai asta se şi vrea.
Şi este păcat, pentru că se pierd anual necitite mii de cărţi minunate.
Am avut privilegiul de a avea o mamă care să-mi pună în mână cărţi, "Roxana, ia-o pe-asta şi citeşte-o", aşa cum s-a întâmplat şi cu "Olimpicul" de care nu m-am mai despărţit de-atunci.
Din ziua în care "am făcut cunoştinţă" cu "Olimpicul" lui Brian Glanville, m-a însoţit în toate călătoriile, pe distanţe mai mici sau mai mari.
Personal, sunt o pasionată a citatelor de tot felul, maxime, cugetări, dar în privinţa cărţilor, sunt extrem de pretenţioasă.
Dau anual foarte mulţi bani pe cărţi şi îmi asum responsabilitatea- multe dintre ele îmi lasă un gust amar, aşa cum s-a întâmplat cu "La răscruce de vânturi" de Emily Bronte şi cu "Un veac de singurătate" a lui Garcia Marquez.
Dezamăgire totală...
Dar sigur, chestia asta în sine e o provocare constantă.
Cred că din ce în ce mai des, prin diverse metode meschine se doreşte uciderea plăcerii cititului încă de la vârste fragede, "Ia un Eminescu acolo, după programă şi când vei ieşi din şcoală nu vei mai vrea să citeşti poezie niciodată",' şi asta cu bună ştiinţă.
Cărţi lipsite de personalitate, cuvinte moarte în faţa cărora imaginaţia capitulează.
Merită să deveniţi "campioni" pentru 2 zile, citind această carte, gustând-o pagină cu pagină, cuvânt cu cuvânt.
Secretul este să îndrăzneşti s-o guşti o dată.
Şi "Olimpicul" e ca o îngheţată din care ai vrea să guşti iar şi iar.
Gândiţi-vă la "Olimpicul" ca la un anumit prototip de om.
Acţiune, sensibilitate, ambiţie, renunţări, medalii, totul comprimat în doar 276 de pagini.
Recomand această carte tuturor oamenilor care au ambiţii mari, cât şi celor care abia încep să şi le definească.
Îndrăzniţi să descoperiţi cititul, iar dacă nu ştiţi cum, începeţi cu încredere cu "Olimpicul".
Acest articol s-a vrut a fi o mică recenzie a cărţii, menit să-i dezvăluie o aromă infimă.
Dacă vreţi să vă îmbogăţiţi viaţa mai mult decât cu imagini şi cu sunete, pariaţi pe "Olimpicul".!
O să vi se facă dor de el din ce în ce mai des.
Voi încheia cu un citat pe care l-am integrat aşa de profund în modul meu de viaţă, încât nu-mi mai iese din cap: "După cum îşi ţine cineva capul poţi să-ţi dai seam de modul în care se preţuieşte pe sine".
Nu este o carte despre sport, este o carte despre ambiţiile omeneşti în integralitatea lor.
Lectură plăcută tuturor!