Tablou cu oameni

Fiecare dintre noi formăm un tablou.La unii,lumina cade pe faţă,iar la alţii sunt evidente hăţişurile de clarobscur fără de care,poate,nu ar părea la fel de interesanţi.Pentru ambele variante,există însă o cantitate suficientă de lumină astfel încât să se poată face remarcate.
Ne transformăm cu fiecare zi ce trece în tablouri.Ne place să ne admirăm exteriorul,designul,culorile,în timp ce interiorul rămâne,de cele mai multe ori,zugrăvit superficial,plat,bazat pe nonculori.
Cum nu toţi suntem însă pasionaţi de această parte a artei,căci,pentru fiecare dintre noi,un tablou poate fi tradus în nenumărate feluri,transformăm în artă lucrurile care se situează pe acceaşi lungime de undă cu noi.Lucrurile mărunte,de zi cu zi.
În pofida acestei scurte introduceri,trebuie menţionat faptul că cel mai frumos tablou este acela care nu doar simulează nişte sclipiri deosebite,ci acela care le şi redă cu fidelitate.
Aşa cum există unele tablouri excepţionale,tot astfel există şi persoane într-atât de fascinante încât riscă perfecţiunea.Caracteristicile lor pot fi plasate într-o zonă de inspiraţie permanentă pentru acela care ştie să privească.
Astfel încât cultivându-le,acestea devin o sursă inepuizabilă de boem pentru spirit.
Şi deşi numai un fin cunoscător le poate aprecia,de cele mai multe ori,ele se extind involuntar şi asupra celorlalţi,indiferent de gradul lor de înţelegere.Şi ce poate fi mai important decât îmbogăţirea spiritului cu frumos?
Orice element care poate îmbogăţi spiritul este de nepreţuit.Aceasta este adevărata învăţătură şi de aceea oamenii sunt împărţiţi pe categorii.De la fiecare învăţăm câte ceva,însă nu fiecare are darul de a încrusta o învăţătură în spirit.
Tabloul format de întreg este absolut fascinant,însă,substratul este un element aparte,pe care îl deţin foarte puţini.
Cu toate acestea,de reţinut este faptul că fiecare are propriul său tablou, pe care nimeni în afară de el însuşi nu-l poate aprecia la adevărata valoare.
În materie de etalon,noi toţi îl avem construit perfect,undeva departe de privirile celorlalţi.Diferenţele dintre tablouri nu sunt cu nimic deosebite de cele două tipuri de invidizi dominante:cei de succes şi cei mediocri.Succesul este dat de varietatea nuanţelor şi a formelor,iar mediocritatea de terenul plat pe care se întinde întregul tablou.
De aceea diferă atât de mult tăcerea unui om cultivat de cuvintele unui mediocru.Pentru că aceea este realitatea,acea tăcere,nu ceea ce putem povesti.
Să ne imaginăm deci bogăţia tabloului construit pe baza fiecărei tăceri,comparativ cu o nuanţă infimă şi ţipătoare dată de un set nesfârşit de cuvinte fără substrat.Aproape că îţi vine să laşi capul în pământ.
Iată de ce,prin contrast,sufletul este împărţit egal în comun şi fascinant.Diferenţa constă aici în elementul dominant.
Tabloul încărcat cu tăceri,aerisit de doar două pete de culoare,se va încadra perfect în orice fel de mediu,nu doar în mediul său natural,pe când cel excentric va face notă discordantă într-un mediu care îi depăşeşte cu mult esenţa.
      Suntem finii observatori ai ambelor tablouri şi ne întrebăm tot mai des în ce parte ne plasăm.Unii dintre noi rămân înţepeniţi într-un tipar,pe când alţii au mereu curajul şi deschiderea de a explora fără încetare.
Iată deci singurul tablou de nepreţuit în materie de artă:nuanţele celor două tipuri de indivizi!