Nu există multe părţi inerente vieţii,care să lase un loc complet gol,din care să ţâşnească nimic altceva decât pustiu,un tablou cât vezi cu ochii,pe un fond de pustiu.
Şi nu,pustiul nu este acela frumos descris în romane,metaforizat astfel încât să pară preludiul unei viitoare împliniri.
Deşi din fiecare situaţie trăită putem împleti romane,rupturile care se produc în urma acestora,nu pot fi descrise în poveşti.
Pe linia fragilă a ieşirii din tipare,întâmplarea are mai multe înfăţişări.
Şi tocmai acelor înfăţişări le este dereglat fragilul echilibru moral.
Pentru că moralitatea are mai multe faţete şi pentru că nu este dificil şi nu trebuie să ne străduim prea mult să o identificăm,vom ajunge să ne trezim încătuşaţi de regulile ei înguste,până la punctul în care nu vom mai fi liberi,ci doar nişte slugi supuse ale acesteia.
Capcană în care din păcate,cădem tot mai mulţi dintre noi.
Este de înţeles şi deloc de condamnat faptul că societatea ne vrea supuşi,orbi şi muţi în faţa regulilor,a ordinii menite să îngenuncheze.
Dar...nu poate fi de înţeles faptul că noi acceptăm aceste etichetări.
Şi astfel ne trezim în mijlocul unui cerc vicios şi al oamenilor care "ne ajută să ne depăşim problemele"...în acelaşi mod...pe barca de salvare a moralităţii.
Să fie oare tocmai pe dos?
Să fie ea cea care ne înfundă,ne limitează şi judecă totul în funcţie de ea?
Cum poate un precept să aibă o asemenea putere?
În faţa tuturor celorlalte elemente mai ascunse ale înfăţişării?
Astăzi am ales.
Am ales să nu-mi mai plec steagul în faţa moralei,acest monstru ascuns, ci în faţa argumentelor.
Eu am ales.
Tu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu