Între dorinţă şi realitate

Câţi dintre noi nu ne petrecem cea mai mare parte din viaţă oscilând între două extreme,pendulând între trăirile interioare şi cele exterioare?

O înfrângere lăuntrică poate fi atât de răvăşitoare,încât proiecţia dorinţelor poate să nu mai fi niciodată la fel, ba mai mult,poate căpăta o cu totul altă direcţie.

Marea majoritate a trăirilor de zi cu cu zi se petrec încercând să îmbine şi să satisfacă aceste două sensuri inerente care coexistă, dar care uneori nu pot fi satisfăcute plenar.

Pentru cei mai mulţi dintre noi, dorinţa este infinit mai bună decât realitatea,fără să ne gândim însă că şi realitatea survine la rândul ei tot dintr-o dorinţă.

Dorinţa nu reprezintă altceva decât extinderea mentală a posibilităţii de a deţine ceva din jurul nostru,ceva ce vedem deja ca fiind al nostru.

Însă pe acest drum către scop,putem descoperi părţi din noi necunoscute până la momentul respectiv.

În aceste părţi sălăşluiesc adevăratele limite, limite care în unele cazuri,ne pot speria.

O dovadă evidentă de curaj este folosirea tuturor resurselor disponibile pentru atingerea unei stări echilibrate.

Pentru că de fapt aceasta este ceea ce numim FERICIRE.

O stare echilibrată.

O altă problemă care intervine aici este aceea a negării dorinţelor.

Multe persoane întâmpină adevărate probleme aici,prin negarea propriilor dorinţe.

Este incredibil cum ne programăm pentru nefericire prin faptul că încercăm să ne anihilăm dorinţele şi astfel, implicit, ne anulăm din start şi posibilitatea de a le înfăptui.

La fel cum între libertate şi libertinaj este o linie extrem de subţire,tot astfel este şi cea dintre dorinţă şi realitate.

Un procent mai mare sau mai mic de entuziasm ne poate ajuta sau inhiba, poate să ne facă să ne trăim propria viaţă sau o viaţă anonimă.

Ruptura dintre dorinţă şi realitate se produce în momentul în care există discrepanţe între tiparele după care am fost educaţi şi cele pe care am vrea să ni le însuşim nu se află pe aceeaşi lungime de undă.

De multe ori,nu ne-am dori să renunţăm complet la realitatea noastră, ci doar să o ajustăm.

Dar aici problema se pune în felul următor:suntem atât de obişnuiţi cu unele lucruri din viaţa noastră, încât nu mai putem vedea nimic altceva decât ceea ce ne lipseşte.

Astfel încât,cea mai mare parte din viaţă suntem pur şi simplu orbiţi,acaparaţi,intoxicaţi chiar de dorinţe.

Împotriva oricărei legi,a oricăror motive, noi nutrim în permanenţă dorinţe…altele şi altele.

Şi nu ar fi nimic de condamnat aici, dacă ne-am responsabiliza în totalitate pentru înfăptuirea lor, dacă nu ne-ar mai speria vulnerabilitatea umană şi dacă am acţiona în acord cu mobilul dorinţelor noastre.

Oare când vom reuşi să renunţăm la măşti, să încetăm să ne mai autosabotăm şi să începem să ne trăim efectiv dorinţele?

Da, pentru că şi tu,cel care citeşti asta şi eu şi toţi avem astfel de dorinţe, pe care le-am izolat într-un colţ al sufletului, ca pe nişte jucării prăfuite, ataşându-le eticheta de “imposibil”, din cauza aripilor noastre mult prea scurte, sau a ideilor preconcepute generate de teama de necunoscut.

Secretul stă în nimic altceva decât în setările mentale pe care le creăm în jurul obiectivului nostru.

Pentru că atunci când ne dorim ceva sincer şi din tot sufletul, acesta devine cea mai importantă sursă de frică, începând astfel să ne domine.

Şi,treptat ne îndepărtăm de obiectiv,continuând să ni-l dorim cu toată fiinţa.

Între dorinţă şi realitate există însă detalii pe care ochiul nu le poate percepe, ele neputând fi descifrate decât cu aportul tuturor simţurilor.

Ceea ce ne dorim cel mai mult  se află întotdeauna dincolo de frică, acest hotar accesibil tuturor, dar prin care nu trec decât aceia care învaţă că lucrurile cele mai de preţ se obţin întotdeauna cu un strop de teamă, condimentată de forţa dorinţei respective.

Şi de fapt este atât de simplu atunci când ne concentrăm pe scop şi nu pe drumul către el.

Să reflectăm deci un pic asupra a ceea ce ne împiedică să ne apropiem de dorinţele noastre, pentru a putea să creăm şi să trăim echilibrat!