Aşteptări

Poate fi catalogat ca cel mai uşor lucru din lume.Să ai aşteptări…cu toţii le avem.Este motorul care ne justifică existenţa.Avem aşteptări de la noi înşine,de la ceilalţi,mai ales de la cei pe care-i zărim pentru prima dată.Întreaga noastră viaţă se desfaşoară, în cea mai mare parte,sub semnul schimburilor,punând totul pe baza valorilor.

Aşteptările sunt cele care ne definesc ca indivizi şi totodată spun foarte multe lucruri despre noi.Ele pot naşte deopotrivă obsesii,ambiţii,pot răsturna cu uşurinţă baza launtrică sau pot deveni principalii noştri aliaţi.

Dar,riscul major aici constă în a ne transforma întreaga viaţă într-o eternă ,infinită aşteptare şi a nu mai reuşi să trăim real nicăieri:nici un prezent,nici în viitor.Nu există o ierarhie prestabilită a celor mai importante,deoarece indivizii sunt diferiţi,nevoile lor diferă,deci şi aşteptările sunt aleatoare.

Însă există o anumită categorie de aşteptări,care pe mine,personal mă uimeşte,până la punctul de a mă anihila complet din punct de vedere emoţional.Este vorba despre acelea care se nasc la un capăt de drum.Capetele de drum întotdeuna m-au înspăimântat din cauza dozei lor de neprevăzut.

În cazul meu,aşteptările au avut mereu un gust puţin mai special:cele care au putut fi înfăptuite,mi-au adus doze infinite de fericire,iar cele care n-au putut fi înfăptuite,m-au ajutat în actul creaţiei cu mult mai mult decât celelalte.Un soi de sadomasochism aş putea defini acest concept conform căruia fericirea nu m-a împins până la adevăratele mele limite,ci numai micile decepţii proiectate în cantităţi mici care m-au forţat într-un fel să înţeleg că individul,indiferent că recunoaşte sau nu,trece doar prin experienţe necesare.Latura mea umană,vulnerabilă are nevoie de aşteptări,de ţeluri care de cele mai multe ori mi s-au scurs ca nisipul printre degete,dar cu toate acestea,nu le-am renegat niciodată.Fie că a fost vorba de carieră,de bărbaţi,de scrieri,fiecare dintre ele mi-au îmbogăţit cunoaşterea,vocabularul,personalitatea şi de aceea,aşteptările mele vor fi mereu la acel nivel.

Nu putem cunoaşte mai bine şi mai adevărat oamenii decât după măsura ambiţiilor lor.Din punctul meu de vedere,aici este diferenţa,care se răsfrânge involuntar asupra tuturor domeniilor vieţii.

În funcţie de expectanţe ne derulăm viaţa,ne alegem prietenii,locul de muncă şi totuşi există persoane din care lipsa stimei de sine sau pur şi simplu nepăsarea faţă de orice,face să le lipsească acest aspect cu desăvârşire.

Consider că aceştia se plasează pe sine la periferia societăţii,deţinând elemente precum indolenţă,negativism,stimă de sine nu scăzută,ci de-a dreptul la pământ.Sigur că acestea sunt date,în mare măsură de gradul de educaţie,dar un factor nu mai puţin important este elementul definitoriu de personalitate.

Atunci când ne invadăm vieţile cu noutate,începem să privim totul altfel,câteodată e nevoie doar de o cantitate mică de noutate pentru a putea derula totul în parametrii optimi.

Însă nu toate aşteptările dau roade,mi-a trebuit mult timp ca să înţeleg,să accept asta mai bine zis.Nu tot ceea ne entuziasmează se poate fructifica,dar drumul până la această concluzie merită parcurs!